Am locuit cu băiețelul meu în casa tatălui meu, sperând că vom putea fi din nou o familie. Alcoolul, banii și reproșurile au transformat însă fiecare zi într-o luptă. Când ne-a aruncat lucrurile pe hol, am plecat fără niciun plan, dar hotărâtă să-mi salvez copilul.
N-am să uit niciodată noaptea în care tata mi-a aruncat lucrurile pe hol și a urlat că eu și copilul meu îi mâncăm viața. Am plecat cu inima ruptă, cu rușine, frică și două sacoșe, încercând să-mi protejez băiețelul de băutură, scandal și umilință. Am crezut că fug de el, dar de fapt fugeam de anii în care am tot sperat că se va schimba.
Am ajuns să împart ultimii bani între laptele praf al fetiței mele și pachetele de țigări și băutura tatălui meu, iar într-o noapte de spital am înțeles că nu mai pot trăi așa. M-am luptat cu vina, cu rușinea și cu teama că sunt o fiică rea, deși eu însămi abia mă țineam pe picioare după naștere. Când i-am pus pentru prima dată limite clare, totul a explodat, dar de acolo a început, încet și foarte fragil, singura șansă reală să ne salvăm amândoi.