În noaptea în care alergam între tărgi, telefoanele tatălui meu îmi vibrau în buzunar și nu am putut răspunde, deși ceva în mine îmi spunea că nu e bine. Acasă, copiii mei mă așteptau aproape singuri, iar soțul meu era deja la capătul puterilor și al răbdării cu viața noastră făcută bucăți de ture, gărzi și lipsa mea. De atunci trăiesc cu întrebarea care mă roade cel mai tare: pe cine am salvat, de fapt, și pe cine am pierdut?