Mă numesc Sorina și povestea mea începe într-o seară de toamnă, când fiica mea, Irina, mi-a propus să vând casa în care am trăit peste treizeci de ani. Între zidurile vechi, am simțit cum trecutul și prezentul se ciocnesc, iar decizia de a renunța la tot ce am construit a scos la iveală conflicte, regrete și speranțe. Prin această încercare, am descoperit ce înseamnă cu adevărat să lași în urmă nu doar lucruri, ci și o parte din tine.
Victoria avea aproape optzeci de ani. Fiica ei, Lili, și fiul ei, Matei, discutau despre vânzarea casei în care locuia. Au decis să o aducă pe mama lor în oraș. Dar Victoria nu era deloc fericită cu această idee. La urma urmei, părinții ei trăiseră acolo toată viața. Nu voia să-și părăsească orașul natal. Dar copiii ei nu renunțau, aducând constant în discuție acest subiect. Victoria se simțea prinsă la colț și neajutorată.
Întreaga mea familie a început să mă preseze să vând. Au găsit chiar și motive. Au spus că era nelocuibilă, prea departe de oraș și că nu merita efortul.
