Într-o sâmbătă obișnuită, o simplă vizită la supermarket s-a transformat într-un coșmar pentru mine, când am fost acuzată pe nedrept de furt. Am simțit pe pielea mea cum prejudecățile și lipsa de empatie pot distruge demnitatea unui om, mai ales când ești în vârstă. Povestea mea este despre lupta cu rușinea, singurătatea și dorința de a fi văzută și respectată într-o societate care uită prea ușor de cei bătrâni.
Am plecat la cumpărături crezând că va fi o zi ca oricare alta, dar o întâmplare banală la casa de marcat mi-a arătat cât de singură și neputincioasă mă simt uneori. Privirile celor din jur, reacția casierei și lipsa unui gest de ajutor m-au făcut să realizez cât de ușor poți fi ignorat când nu mai ești tânăr și grăbit. Povestea mea nu este doar despre mine, ci despre toți cei care, odată cu vârsta, devin invizibili într-o lume care nu mai are răbdare.
Sunt Maria, am 76 de ani, și anul trecut viața mea s-a schimbat radical după o boală grea și o fractură de șold. În timp ce încercam să mă recuperez, fiica mea, Irina, și ginerele meu, Radu, au încercat să-mi vândă casa fără știrea mea. Povestea mea este despre încredere, trădare și puterea de a ierta, chiar și atunci când cei dragi te rănesc cel mai tare.
Sunt Maria, o femeie de 68 de ani, care într-o dimineață obișnuită de sâmbătă a ajuns să fie umilită și judecată pe nedrept într-un supermarket din București. Povestea mea vorbește despre prejudecățile cu care se confruntă vârstnicii, despre cât de ușor se poate pierde demnitatea atunci când societatea uită să asculte și să respecte. Întâmplarea aceasta m-a făcut să mă întreb cât valorează, de fapt, un om în ochii celorlalți atunci când nu mai e tânăr și puternic.
Sunt Maria și am 67 de ani. Am vândut apartamentul meu ca să mă mut cu fiul și nora mea, crezând că voi găsi liniște și apropiere. Acum, mă simt străină în casa lor, iar singurătatea e mai grea ca niciodată.
