Fiul meu, Vlad, s-a întors acasă după divorțul său, iar casa mea s-a transformat într-un haos. Încerc să-l ajut să-și regăsească echilibrul, dar simt că mă sufoc între dorința de a-l sprijini și nevoia mea de liniște. Povestea mea este despre granițele fragile dintre iubire, sacrificiu și nevoia de a-ți recăpăta propria viață.
Într-o casă mică din București, trăiesc cu soacra mea, mama, soțul și fiica noastră de doi ani. Împărțirea frigiderului a devenit simbolul tuturor tensiunilor dintre generații, frustrărilor nespuse și visurilor amânate. Povestea mea e despre compromis, răbdare și întrebarea dacă dragostea poate supraviețui când spațiul devine prea mic pentru orgolii mari.
Am crezut că pot face față vieții cu socrii, mai ales după ce m-am apropiat de Gabriela, soacra mea. Dar după ce ea s-a stins, totul s-a schimbat: casa construită cu două intrări a devenit scena unor conflicte zilnice, iar relația cu socrul meu, Ilie, s-a transformat într-o luptă pentru liniște și respect. Acum mă întreb dacă am făcut alegerea corectă și dacă există vreo cale de împăcare.
Cu Ion la birou, mă aflam singură într-o casă care nu mai simțeam că îmi aparține. Criticile constante ale norei mele deveniseră insuportabile, iar atmosfera era încărcată de resentimente nespuse. Situația se deteriorase de luni de zile.
Întotdeauna mi-am dorit să am copii, de preferat mulți. Când eram mică, aveam grijă de animale ca și cum aș fi fost mama lor. Abia așteptam să devin mamă cu adevărat. Aveam viziuni minunate despre viața pe care o voi duce. Oboseala și stresul nu aveau loc în viziunea mea. Mă imaginam trăind într-o casă mică și primitoare cu o grădină, păzită de un câine mare. Dar realitatea s-a dovedit a fi departe de visele mele și mă epuizează încet.
Chiar aseară, au venit acasă pe la opt, în timp ce noi luam cina. Au intrat, ne-au salutat scurt, și când le-am oferit să împărțim masa noastră, au refuzat și s-au retras în camera lor.
