Viața mea liniștită a fost dată peste cap când nora mea, Irina, mi-a propus să mă mut la ei. Am acceptat, crezând că voi găsi căldura unei familii unite, dar am descoperit curând că rolul meu era de fapt acela de bonă permanentă pentru nepoți. Între dorința de a fi aproape de fiul meu, Vlad, și sentimentul de a fi folosită, am ajuns să mă întreb dacă sacrificiul meu chiar mai are rost.
Decizia a fost luată! „Mă mut la țară,” a spus Elena, ținând un set de chei. „Mi-am vândut apartamentul și am cumpărat o casă.” Victor a rămas încremenit cu gura deschisă și cu furculița în mână: „Mamă, glumești?” „Nu glumesc,” a zâmbit soacra. „Tatăl tău m-a părăsit, s-a plictisit de tot. Așa că am decis să o iau de la capăt. În plus, nepoții…”
Am vizitat țara într-o sâmbătă și m-am întors complet infuriată. Mi-am jurat să nu mă mai întorc acolo niciodată, nici măcar să-mi văd mama. Totuși, duminică dimineața devreme, fratele meu Mihai a apărut la ușa mea cu un coș de mere, încercând să-și ceară scuze. Am 48 de ani și locuiesc în oraș de mulți ani acum. Inițial, m-am mutat aici pentru facultate și apoi
