Am plecat din sat cu inima strânsă de dor, convinsă că săptămâna asta lângă băiatul meu, nora și nepotul meu va fi ca un balsam pentru suflet. Dar, ajunsă la bloc, entuziasmul s-a stins, risipit de indiferență și reproșuri ascunse printre liste de treburi. Întoarsă în tăcere acasă, mă întreb dacă dragostea unei mame mai valorează ceva când rămâi doar o umbră între pereți străini.
Sunt Maria, o femeie trecută de 60 de ani, prinsă între dorința de a-mi ajuta fiica, Oana, și nevoia de a-mi trăi propriul timp. Povestea mea e despre sacrificiu, vinovăție și granițele invizibile care se ridică între generații. În fiecare zi mă lupt cu întrebarea: cât din mine mai pot dărui fără să mă pierd cu totul?
După ce s-a pensionat acum cinci ani, soțul Ioanei, Radu, a început să petreacă mai mult timp la casa lor de la țară. Ioana îl vizita în weekenduri. Odată cu pensionarea ei, toată lumea se aștepta la mai multe întâlniri de familie, dar vizita lor recentă a luat o întorsătură neașteptată.
