Am trăit coșmarul pe care niciun părinte nu ar trebui să-l cunoască, după ce băiețelul meu de un an și jumătate s-a stins fulgerător din cauza unei septicemii meningococice. M-am luptat cu vinovăția, cu întrebările care nu mă lasă să dorm și cu durerea de a-i explica surorii lui mai mari de ce fratele ei nu se mai întoarce acasă. Acum vorbesc, deși mă doare, fiindcă vreau ca alți părinți să nu ignore semnele care nouă ni s-au părut, pentru câteva ore, doar o răceală mai urâtă.