Între două case, fără niciuna: Povestea unei mame care nu-și mai găsește locul

— Maria, te rog, nu mai muta lucrurile prin bucătărie! Nu găsesc nimic de când ai venit!
Vocea Ioanei, nora mea, răsună ascuțit din pragul ușii. Mă opresc cu mâna pe borcanul cu zahăr, simțind cum obrajii mi se înroșesc de rușine și neputință. Nu voiam decât să fac o cafea pentru toți, să ajut puțin, să nu mă simt inutilă în casa fiului meu. Dar de când s-au mutat împreună, parcă nu mai e loc pentru mine.

— Îmi pare rău, Ioana, doar voiam să…
— Știu, dar te rog, lasă-ne să ne organizăm cum știm noi.

Mă retrag încet în camera mea, cu inima grea. De când s-a născut nepoțica mea, Mara, am încercat să fiu de folos: să gătesc, să spăl, să stau cu copilul. Dar Ioana mă privește mereu ca pe o intrusă. Rareori îmi mulțumește. Iar fiul meu, Vlad, tace. Îl văd cum evită conflictele, cum se ascunde în spatele calculatorului sau pleacă la serviciu mai devreme.

Nu am fost niciodată o mamă posesivă. Am muncit cot la cot cu soțul meu, Gheorghe, ca să le oferim copiilor tot ce le trebuie. Nu i-am bătut, nu i-am forțat la teme, nu le-am impus nimic. Am crezut că așa vor crește fericiți și ne vor iubi mereu. Dar acum mă simt ca o povară.

Într-o seară, după ce Ioana a ridicat din nou tonul pentru că am pus hainele Mariei la uscat „greșit”, am izbucnit în plâns. Vlad a venit la mine în cameră și mi-a spus încet:

— Mamă, poate ar fi bine să iei o pauză… Să mergi câteva zile la Ana. Să te mai relaxezi.

Am simțit cum mi se rupe sufletul. Să plec? Din casa copilului meu? Dar dacă asta îi face fericiți… Poate Ana mă va primi cu brațele deschise.

A doua zi mi-am făcut bagajul și am luat trenul spre Ploiești, unde locuiește fiica mea cu soțul ei, Radu. Pe drum mi-am amintit de vremurile când Ana venea plângând la mine după ce se certa cu prietenele sau când îi făceam clătite în fiecare duminică dimineața. M-am agățat de aceste amintiri ca de un colac de salvare.

Când am ajuns la Ana acasă, m-a întâmpinat cu un zâmbet forțat.

— Mamă! Ce surpriză… Nu m-ai sunat înainte.
— Am vrut să-ți fac o bucurie… Vlad și Ioana au zis că ar fi bine să stau câteva zile la tine.

A oftat adânc și m-a poftit înăuntru. Casa era mică, dar curată și luminoasă. Radu era la serviciu. Am început să povestesc despre Mara, despre cât de repede crește și cât de frumoasă e. Ana asculta absentă, răsfoind telefonul.

— Mamă, uite… Nu vreau să te superi, dar avem și noi programul nostru. Eu lucrez mult de acasă acum și Radu vine obosit seara. Poate nu stai prea mult… Da?

Am simțit un nod în gât. Am dat din cap și m-am dus în camera de oaspeți. În acea noapte n-am putut dormi. M-am întrebat unde am greșit. De ce copiii mei nu mă mai vor aproape? Am sacrificat tot pentru ei: carieră, prieteni, timp liber. Am renunțat la mine ca să le fie lor bine.

A doua zi dimineață am încercat să ajut la micul dejun.

— Mamă, lasă că fac eu cafeaua! strigă Ana din bucătărie.
— Dar pot să pun eu pâinea la prăjit…
— Nu e nevoie! Chiar nu e nevoie!

M-am retras iar în cameră. Am stat la geam și am privit copacii goi din fața blocului. M-am simțit mai singură ca niciodată.

Seara a venit Radu acasă.

— Bună seara, mamă Maria! Ce faci?
— Bine… încerc să nu deranjez.

A râs scurt și s-a dus la calculator.

După trei zile în care am simțit că plutesc ca un străin prin propria familie, mi-am făcut bagajul și am plecat fără să spun prea multe. Ana m-a condus până la ușă.

— Mamă… Să nu te superi pe noi. E greu pentru toată lumea acum…
— Știu, dragă… Să aveți grijă de voi.

Am luat trenul spre casă și m-am gândit la Gheorghe. El a murit acum doi ani și de atunci mă simt tot mai pierdută. Casa noastră e goală fără el. Copiii mei au viețile lor și eu nu mai am loc nicăieri.

Ajunsă acasă, m-am așezat pe canapea și am privit fotografiile vechi: Vlad la serbare, Ana cu ghiozdanul în prima zi de școală… Mi-au dat lacrimile.

Oare toate mamele ajung să fie străine în casele copiilor lor? Oare sacrificiul nostru chiar valorează ceva sau suntem sortite să fim uitate? Voi ce credeți? Cum ar trebui să-și găsească o mamă locul când copiii ei nu-l mai au pentru ea?