Am văzut cumnatul cu altă femeie și am tăcut: Povara unei alegeri imposibile

— Nu pot să cred că tocmai pe tine te-am văzut aici, Vlad! vocea cumnatului meu, Radu, răsună peste mesele din food court-ul mall-ului, încercând să pară relaxat, dar ochii lui trădau o neliniște pe care nu o mai văzusem niciodată la el. Lângă el, o femeie blondă, cu un zâmbet prea larg și o mână pe brațul lui, părea că nu știe dacă să-mi zâmbească sau să se ascundă sub masă.

Am înghețat. Într-o fracțiune de secundă, am știut că viața mea și a surorii mele, Ana, nu va mai fi niciodată la fel. Venisem doar să-mi iau o cămașă nouă pentru interviul de luni și să mă bucur de o cafea în liniște. Dar universul avea alte planuri pentru mine.

— Vlad, ea e colega mea de la birou, Irina. Tocmai discutam despre un proiect… a bâiguit Radu, evitându-mi privirea.

Irina a dat din cap, încercând să pară naturală. Am simțit cum sângele îmi urcă în obraji. Mintea mea era un carusel: Ana era însărcinată în șapte luni, îl iubea pe Radu cu o naivitate care mă făcea să vreau să urlu. Cum putea el să-i facă asta?

— Mă bucur să te cunosc, Irina, am spus sec, încercând să nu las furia să-mi iasă prin toți porii.

După câteva minute stânjenitoare, m-am ridicat și am plecat fără să mă uit înapoi. Pe drum spre casă, gândurile mi se învârteau haotic: Să-i spun Anei? Să-l confrunt pe Radu? Să mă prefac că nu am văzut nimic?

Ajuns acasă, Ana mă aștepta pe canapea, cu mâinile pe burtică și cu ochii strălucind de fericire:

— Vlad, ai văzut ce drăguță e hăinuța asta pentru bebeluș? Radu zice că seamănă cu el când era mic!

Am simțit cum mă sufoc. Am zâmbit forțat și am fugit la baie, unde am stat cu capul în mâini minute în șir. Cum să-i spui cuiva că viața pe care și-o imaginează e o minciună?

Zilele au trecut greu. Radu mă evita, iar eu mă simțeam ca un complice la trădarea lui. Ana îmi povestea zilnic cât de fericită e și cât de mult îl iubește pe Radu. Într-o seară, când am rămas doar noi doi la masă, Ana m-a întrebat:

— Vlad, tu crezi că Radu mă mai iubește? Parcă e mai distant în ultima vreme…

Am simțit un nod în gât. Am vrut să-i spun totul, dar m-am uitat la burtica ei rotundă și mi-am mușcat limba. Nu puteam să-i distrug lumea acum. Poate era doar o greșeală de moment a lui Radu…

Dar nu a fost. Într-o zi, Ana a găsit un mesaj pe telefonul lui Radu. A venit la mine plângând:

— Vlad, tu știai ceva? Ai văzut ceva? Te rog, spune-mi adevărul!

Am simțit cum mă prăbușesc sub greutatea vinovăției.

— Ana… l-am văzut cu o femeie la mall. Dar am crezut că e mai bine să nu-ți spun… Erai însărcinată… Nu voiam să te rănesc.

A izbucnit în plâns:

— Cum ai putut să-mi ascunzi asta? Ești fratele meu! Trebuia să fiu prima care află!

Radu a plecat de acasă două zile mai târziu. Ana a născut prematur din cauza stresului. Copilul a stat la incubator două săptămâni. Eu am rămas singur cu vina mea, privind cum familia noastră se destramă.

Mama m-a acuzat că am distrus totul prin tăcerea mea:

— Dacă îi spuneai din prima, poate nu ajungeam aici! Ai vrut să protejezi pe cineva și ai rănit pe toată lumea!

Am început să mă izolez de toți. Prietenii mei nu știau ce să-mi spună. Mergeam zilnic la spital să-mi văd nepoata prin geamul gros al incubatorului și mă întrebam dacă vreodată Ana mă va ierta.

Într-o zi, Ana mi-a spus:

— Poate că ai vrut să mă protejezi… Dar uneori adevărul doare mai puțin decât minciuna.

Nu știu dacă voi putea vreodată să repar ce s-a rupt între noi. Dar încă sper că timpul va vindeca rănile.

Mă întreb: Ce aș fi putut face altfel? E mai bine să spui adevărul oricât de dureros ar fi sau uneori tăcerea chiar protejează? Voi ce ați fi făcut în locul meu?