Sunt cu adevărat o soacră rea? Povestea mea despre dragoste, pierdere și neînțelegeri

— Nu mai pot, Elena! Nu mai pot să vin aici și să mă prefac că totul e bine! vocea Andreei răsună ca un tunet în sufrageria mică, cu miros de cafea proaspătă și cozonac. Mâinile îmi tremură pe cana de ceai, iar Vlad, fiul meu, stă între noi ca un copil prins între două furtuni.

— Andreea, te rog… încerc să spun ceva, dar cuvintele mi se blochează în gât. Oare chiar sunt eu problema? Oare dragostea mea pentru Vlad a devenit o povară pentru el?

Totul a început când Vlad s-a căsătorit cu Andreea. O fată frumoasă, deșteaptă, dintr-o familie bună din Ploiești. M-am bucurat pentru el, am încercat să o primesc ca pe fiica pe care nu am avut-o niciodată. Dar parcă de la început a fost o barieră invizibilă între noi. Poate pentru că eu am rămas singură după ce soțul meu, Ion, a murit acum șapte ani. Vlad era tot ce aveam. Poate am devenit prea prezentă în viața lui, poate am sunat prea des, poate am dat prea multe sfaturi.

— Mamă, Andreea are nevoie de spațiu, mi-a spus Vlad într-o seară, când m-a găsit plângând în bucătărie. Nu vreau să te rănesc, dar trebuie să înțelegi că acum am o familie.

Am încercat să mă retrag. Să nu mai sun zilnic, să nu mai apar neanunțată cu mâncare gătită sau cu plase de la piață. Dar inima mea nu știa să stea deoparte. Când Andreea a pierdut sarcina anul trecut, am simțit că trebuie să fiu acolo pentru ei. Am venit cu supă caldă și cu vorba bună. Dar ea m-a privit rece.

— Nu avem nevoie de nimic, mulțumim! mi-a spus pe un ton tăios.

Am plecat acasă cu ochii în lacrimi și cu sufletul zdrobit. De atunci, totul s-a schimbat. Vlad a început să mă viziteze tot mai rar. La telefon răspundea scurt. De Crăciun au venit doar o oră, apoi au plecat la părinții ei. Casa mea era goală și tăcută.

Azi, după luni de tăcere și tensiune, Andreea a venit la mine. Vlad a venit cu ea. Am sperat că vorbim ca o familie. Dar ea a început direct:

— Elena, nu vreau să fiu rea, dar simt că nu mă accepți niciodată cu adevărat. Că vrei să-l ai doar pe Vlad pentru tine.

M-am uitat la Vlad. Ochii lui erau triști, dar nu spunea nimic.

— Nu e adevărat… am șoptit. Eu doar… vă iubesc pe amândoi. Nu știu cum să fiu altfel.

— Dragostea ta ne sufocă! a izbucnit Andreea. Nu pot să trăiesc cu sentimentul că nu sunt niciodată destul pentru tine sau pentru el!

— Andreea… Vlad încearcă să-i ia mâna, dar ea se trage înapoi.

— De ce nu spui nimic? îl întreb pe Vlad cu voce stinsă.

El ridică din umeri și se uită în podea.

— Nu vreau scandal… Vreau doar liniște…

Simt cum mă prăbușesc pe dinăuntru. Toată viața mea m-am sacrificat pentru Vlad. Am muncit două joburi ca să-l țin la facultate la București. Am renunțat la visurile mele ca el să-și urmeze ale lui. Și acum sunt acuzată că îi distrug familia?

În noaptea aceea nu am dormit deloc. M-am plimbat prin casă ca o fantomă printre fotografii vechi: Vlad la serbare în clasa întâi, Vlad la absolvire, Vlad cu Andreea la nuntă. Unde am greșit? Oare e vina mea că nu știu să fiu altfel decât mamă?

A doua zi am decis să mă duc la biserică. Preotul parohiei noastre, părintele Radu, mă cunoaște de când eram copil.

— Sărut mâna, părinte… Nu știu ce să fac… Simt că-mi pierd copilul…

El m-a ascultat răbdător și mi-a spus blând:

— Elena, uneori dragostea noastră poate răni fără să vrem. Poate trebuie să-i lași spațiu lui Vlad să fie bărbat și soț…

Am plecat acasă mai confuză ca niciodată. Cum să-mi las copilul când tot ce știu e să-l protejez?

Au trecut săptămâni fără niciun semn de la ei. Într-o zi l-am văzut pe Vlad la supermarket.

— Mamă… a spus el încet.

— Mi-e dor de tine… i-am spus cu lacrimi în ochi.

— Și mie… Dar trebuie să găsim un echilibru…

— Să nu mă uiți niciodată… i-am șoptit.

A plecat grăbit, iar eu am rămas cu inima frântă între două lumi: cea a mamei care nu știe să renunțe și cea a femeii care trebuie să accepte că fiul ei are acum propria familie.

Sunt cu adevărat o soacră rea? Sau doar o mamă care iubește prea mult? Voi ce credeți — există vreun echilibru între dragostea pentru copil și respectul pentru noua lui viață?