Strigătul care mi-a sfâșiat inima: Povestea unei mame între iubire, teamă și adevăr

— Nu vreau să intru! Nu vreau! — vocea Irinei răsuna pe scara blocului, spartă de plâns. Îmi tremurau mâinile pe clanță, dar încercam să-mi păstrez calmul. — Irina, te rog, e doar tati, o să fie bine, i-am șoptit, încercând să-i alin frica. Dar ochii ei mari, umezi, mă priveau cu o groază pe care nu o mai văzusem niciodată la copilul meu.

Era vineri după-amiază, ziua în care o lăsam la Radu, fostul meu soț. Divorțasem de aproape doi ani, iar custodia era comună. Încercasem să păstrăm aparențele pentru Irina, să nu simtă ruptura, dar ceva se schimbase în ultimele luni. Irina devenise tăcută, se trezea noaptea plângând și mă ruga să nu o mai duc la tatăl ei. Am pus totul pe seama divorțului. Acum știu cât de mult m-am înșelat.

În acea zi, când am venit să o iau de la Radu, am găsit ușa apartamentului întredeschisă. Dinăuntru se auzea un țipăt ascuțit — vocea Irinei. Am intrat val-vârtej, inima bubuindu-mi în piept. În sufragerie, Radu stătea peste ea, ținând-o de brațe. Irina plângea isteric. — Ce faci?! am urlat. Radu s-a ridicat brusc, cu fața roșie de furie: — Nu vezi că nu mă ascultă? A făcut un scandal monstru pentru nimic!

Am luat-o pe Irina în brațe. Tremura toată și nu putea vorbi. — Plecăm acum! am spus printre dinți. Radu a încercat să mă oprească: — Ana, nu dramatiza! E copilul meu la fel de mult ca al tău! Dar nu l-am ascultat. Am ieșit pe ușă cu Irina strâns lipită de mine.

În mașină, Irina a început să vorbească printre sughițuri: — Mami, mi-e frică de el… Nu vreau să mai merg niciodată acolo… M-a tras de păr și m-a închis în cameră… Am simțit cum mi se rupe sufletul. Cum să reacționez? Să-l cred pe Radu, care mereu a părut un tată bun? Sau pe Irina, copilul meu care nu mințise niciodată?

Seara aceea a fost un infern. Am sunat-o pe mama: — Ce să fac? Dacă exagerează? Dacă Radu are dreptate? Mama a tăcut o clipă: — Ana, tu îți cunoști copilul. Dacă ți-e teamă pentru ea, acționează! Dar dacă greșesc? Dacă îi stric relația cu tatăl ei?

A doua zi am mers la psiholog. Irina a desenat o fetiță într-o cameră cu gratii la geamuri și un bărbat mare lângă ea. Psihologul m-a privit grav: — Ana, copilul tău trăiește o frică reală. Nu e doar anxietate după divorț.

Am depus plângere la Protecția Copilului. A urmat un șir nesfârșit de anchete, interviuri, vizite acasă. Radu m-a sunat furios: — Vrei să mă distrugi? Să-mi iei copilul? Ești nebună! Familia lui m-a acuzat că inventez totul ca să-l pedepsesc pentru divorț. Prietenele mele erau împărțite: unele mă susțineau, altele îmi spuneau că poate exagerez.

Irina refuza să vorbească despre tatăl ei. Noaptea plângea în somn și mă strângea de mână până îi amorțeau degetele. Într-o zi mi-a spus: — Mami, dacă spun tot ce s-a întâmplat, o să se supere tati pe mine? O să mă urască?

M-am simțit prinsă între două lumi: una în care trebuia să-mi protejez copilul cu orice preț și alta în care eram acuzată că mint și manipulez. M-am întrebat de zeci de ori dacă nu cumva greșesc undeva. Dar când o vedeam pe Irina cum tresare la orice zgomot sau cum se ascunde după mine când vede un bărbat cu barbă ca Radu, știam că nu e doar imaginația mea.

Ancheta a durat luni întregi. Radu a încercat să mă convingă să retrag plângerea: — Gândește-te la Irina! O distrugi cu scandalul ăsta! Dar eu nu mai puteam da înapoi.

Într-o zi, la școală, educatoarea m-a chemat: — Ana, Irina a început să deseneze mereu aceeași scenă: o fetiță care țipă după ajutor. Ceva s-a întâmplat acolo… Am simțit că mă prăbușesc.

Când a venit decizia finală — suspendarea dreptului lui Radu de a o vedea pe Irina până la clarificarea situației — am plâns ore întregi. Nu era victoria pe care mi-o dorisem; era doar începutul unui drum lung prin tribunal, consiliere psihologică și nopți nedormite.

Irina începe încet-încet să-și recapete zâmbetul. Dar eu nu voi uita niciodată ziua aceea și strigătul ei care mi-a sfâșiat inima.

Mă întreb adesea: oare câte mame trec prin asta și nu sunt crezute? Oare cât curaj trebuie să ai ca să-ți aperi copilul chiar și atunci când toți ceilalți te acuză că minți?