În noaptea aceea am întâlnit-o pe Ioana și era să pierd totul: Cum am încercat să-mi salvez căsnicia cu Maria

— Nu mai pot, Vlad! Nu mai pot să trăiesc cu sentimentul ăsta că nu sunt suficientă pentru tine! vocea Mariei răsuna în bucătăria noastră mică, printre farfuriile nespălate și lumina palidă a dimineții.

M-am uitat la ea, cu ochii umflați de nesomn și sufletul greu. Era a treia oară în săptămâna aceea când ne certam din nimic. Sau poate nu era chiar din nimic. Poate că totul se adunase, picătură cu picătură, până când paharul s-a umplut.

— Maria, nu e vorba de tine… am încercat să spun, dar m-a întrerupt cu un gest nervos.

— Ba da, Vlad! Totul e despre mine! Despre noi! Despre cum nu mai suntem ce-am fost!

Am ieșit din bucătărie fără să mai spun nimic. M-am îmbrăcat mecanic și am plecat la serviciu, cu gândurile răvășite. În acea seară urma să merg la petrecerea de ziua lui Radu, colegul meu de birou. Maria nici nu m-a întrebat dacă vin acasă devreme. Nici eu nu i-am spus că probabil voi întârzia.

La petrecere, atmosfera era încărcată de râsete, muzică tare și pahare pline. M-am trezit vorbind cu Ioana, o colegă nouă, cu ochi verzi și zâmbet larg. Era genul de femeie care știe să asculte și să te facă să te simți important. Am râs, am povestit despre copilărie, despre vise neîmplinite. La un moment dat, Ioana s-a apropiat și mi-a șoptit:

— Vlad, știi că meriți să fii fericit, nu?

Am simțit cum mă cuprinde un val de căldură și vinovăție. Am băut încă un pahar, apoi încă unul. Nu-mi amintesc exact cum am ajuns să ieșim pe balcon, sub cerul rece de aprilie.

— Dacă ai putea schimba ceva la viața ta, ce ai schimba? m-a întrebat Ioana, privindu-mă fix.

Am ezitat. M-am gândit la Maria, la fetița noastră, Ana, la serile în care râdeam toți trei pe canapea. Dar m-am gândit și la cât de singur mă simțeam în ultima vreme.

— Poate că aș vrea să fiu din nou iubit… am spus încet.

Ioana s-a apropiat și m-a sărutat. A fost un sărut scurt, dar suficient cât să-mi dea lumea peste cap. În secunda următoare m-am tras înapoi.

— Nu pot… Nu așa… am bâiguit și am fugit din apartament.

Am mers pe jos până acasă, cu inima bubuind în piept. Când am intrat pe ușă, Maria dormea pe canapea, cu televizorul pornit pe silențios. M-am uitat la ea minute în șir. Am vrut să-i spun totul atunci, dar nu am avut curaj.

A doua zi dimineață, Maria m-a privit lung.

— Ai băut? Ai venit târziu… Ce s-a întâmplat?

Am mințit. Am spus că am stat mai mult la povești cu băieții. Dar minciuna mi-a ars buzele toată ziua.

Au trecut două săptămâni în care am fost absent, nervos, distant. Maria a simțit imediat că ceva nu e în regulă.

— Vlad, ce se întâmplă cu tine? Nu mai ești tu… Nu mă mai privești ca înainte…

Într-o seară, după ce Ana a adormit, Maria m-a luat de mână.

— Vlad… dacă ai făcut ceva… dacă ai pe altcineva… spune-mi acum. Prefer adevărul decât să trăiesc în minciună.

Am izbucnit în plâns. I-am povestit totul: despre petrecere, despre Ioana, despre sărutul acela care aproape a distrus tot ce aveam mai scump.

Maria a tăcut mult timp. Apoi s-a ridicat și a plecat în dormitor fără să spună nimic. Noaptea aceea a fost cea mai lungă din viața mea.

A doua zi dimineață, Maria mi-a spus doar atât:

— Nu știu dacă pot să te iert. Dar vreau să încerc pentru Ana.

Au urmat luni de tăceri apăsătoare, discuții dureroase și încercări stângace de apropiere. Am mers la terapie de cuplu la insistențele Mariei. Am învățat să ascult, să vorbesc despre ce simt fără să fug sau să mă ascund după muncă sau prieteni.

Maria a început să zâmbească din nou după aproape un an. Ana ne-a desenat într-o zi pe toți trei ținându-ne de mână și am plâns amândoi ca niște copii.

Nu știu dacă Maria m-a iertat cu adevărat sau dacă rana va rămâne mereu acolo, ca o cicatrice care doare când plouă. Dar știu că am fost la un pas să pierd totul pentru o clipă de slăbiciune.

Mă întreb uneori: câți dintre noi trăim cu regrete ascunse? Câți avem curajul să recunoaștem greșelile și să luptăm pentru cei pe care îi iubim? Poate povestea mea îi va face pe alții să se gândească înainte de a ceda tentației.