De ce ea, și nu eu? Povestea unei iubiri împărțite

— Nu pot să cred, mamă! De ce doar Irina? De ce nu și eu? Glasul meu tremura, iar lacrimile îmi ardeau obrajii. Stăteam în bucătăria noastră mică din Ploiești, cu mâinile strânse pe marginea mesei, încercând să-mi stăpânesc furia. Mama, cu ochii ei obosiți și părul prins la spate, se uita la mine fără să clipească.

— Nu e așa cum crezi, Ana. Irina are nevoie acum… Tu ești mai puternică, mereu ai fost. Știi că te descurci singură.

Cuvintele ei m-au lovit mai tare decât orice palmă. Mereu am fost „cea puternică”, „cea care nu cere nimic”, „fata care se descurcă”. Dar oare nu meritam și eu sprijin? Nu eram și eu copilul ei?

Totul a început cu câteva luni în urmă, când Irina a rămas fără serviciu. Era disperată, plângea la telefon și îi cerea mamei ajutor. Mama a vândut câteva bijuterii de familie și i-a dat bani să-și plătească chiria la București. Eu am aflat întâmplător, când am văzut lipsa brățării de aur de la mâna mamei.

— Mamă, unde e brățara ta?
— Am vândut-o. Nu mai contează.

Dar conta. Pentru mine conta enorm. Am simțit atunci că între mine și Irina s-a ridicat un zid invizibil, construit din gesturi mici, dar dureroase. Eu munceam de la 18 ani, făceam naveta zilnic la serviciu, îmi plăteam singură chiria la garsoniera din cartierul Nord. Niciodată nu i-am cerut mamei nimic. Dar nici nu mi-a oferit.

Într-o seară, după ce am aflat totul, am sunat-o pe Irina.

— Irina, știi că mama ți-a dat bani din bijuteriile ei?
— Da… Ana, nu vreau să ne certăm. Știi că am avut nevoie. Tu ai tot timpul noroc, te descurci…

M-am simțit ca o străină în propria familie. De ce norocul meu era o scuză pentru lipsa de sprijin? De ce trebuia să fiu mereu „cea tare”, chiar și atunci când sufletul mi se rupea?

Am început să mă îndepărtez de amândouă. Nu le mai sunam, nu mai mergeam acasă la sfârșit de săptămână. Mă simțeam invizibilă, ca și cum existența mea era un dat, nu o alegere a mamei. Într-o duminică ploioasă, când am primit un mesaj de la mama — „Mi-e dor de tine” — am izbucnit în plâns.

M-am dus acasă după aproape două luni de tăcere. Mama mă aștepta în prag, cu ochii roșii de nesomn.

— Ana, te rog… Hai să vorbim.

Am intrat în bucătărie și am stat față în față. Am simțit că dacă nu spun tot ce mă apasă, n-o să mai pot niciodată să fiu eu însămi.

— Mamă, știi cât de mult m-a durut? Mereu ai spus că ne iubești la fel. Dar când a fost greu, ai ales-o pe Irina.

Mama a oftat adânc.

— Ana… Când erai mică și cădeai, te ridicai singură. Irina plângea până veneam s-o iau în brațe. Poate că am greșit… Poate că m-am obișnuit să cred că tu nu ai nevoie de mine.

— Dar am avut! Am avut nevoie să știu că sunt importantă pentru tine! Să simt că dacă mi se întâmplă ceva rău, nu sunt singură pe lume!

Mama a început să plângă încet. Pentru prima dată am văzut-o slabă, vulnerabilă. Mi-a luat mâna peste masă.

— Iartă-mă, Ana. N-am vrut niciodată să te rănesc. Poate că dragostea mea a fost nedreaptă… Dar nu mai știu cum să repar asta.

Am stat mult timp în tăcere. În acea liniște apăsătoare am înțeles cât de greu este să fii mamă, dar și cât de greu este să fii copilul „puternic”, cel care nu primește niciodată nimic pentru că „se descurcă”.

Irina a venit și ea acasă în acea zi. Ne-am privit ca două surori care au crescut împreună dar au ajuns străine. Am vorbit ore întregi despre copilărie, despre gelozii ascunse și dorințe nespuse.

— Ana, îmi pare rău dacă ai simțit că mama te iubește mai puțin. Eu mereu te-am invidiat pentru curajul tău…

Am zâmbit amar.

— Curajul doare uneori mai tare decât frica.

Au trecut luni de atunci. Relația cu mama s-a schimbat — nu e perfectă, dar e mai sinceră. Încercăm să ne spunem ce simțim fără teamă sau rușine. Cu Irina încă mai avem momente tensionate, dar măcar știm acum cât de mult contează să fim una pentru cealaltă.

Uneori mă întreb: oare chiar poate exista egalitate într-o familie? Sau fiecare dintre noi primește ceea ce ceilalți cred că merităm? Voi ce credeți — putem ierta cu adevărat nedreptatea din familie sau rămâne mereu o rană ascunsă?