Între două lumi: Povestea unei familii sfâșiate de manipulare

— Nu vreau să o mai văd pe fata asta în casa mea! — vocea doamnei Maria răsuna ca un tunet în sufrageria mică, tapetată cu poze de familie. Mâinile îmi tremurau pe cana de ceai, iar ochii soțului meu, Radu, se fereau de ai mei. În colțul camerei, Ana, fetița noastră de șapte ani, își strângea păpușa la piept, privind speriată la bunica ei.

Așa începea aproape fiecare duminică de când ne mutaserăm la etajul casei socrilor mei din Ploiești. Maria, mama lui Radu, nu mă acceptase niciodată cu adevărat. „Nu ești de nasul nostru”, îmi spusese chiar la nuntă, când toți dansau și râdeau. Dar atunci am crezut că e doar o vorbă aruncată la supărare. M-am înșelat amarnic.

Primele luni după nuntă au fost ca un vis frumos. Radu mă ținea de mână pe stradă, Ana râdea mereu, iar eu simțeam că am găsit în sfârșit liniștea după anii grei petrecuți cu mama bolnavă. Dar încet-încet, Maria a început să-și arate adevărata față. Îmi critica mâncarea: „Ciorba asta nu are gust, Irina! La noi în familie se gătește altfel.” Îi spunea Anei că mama ei nu știe să o îmbrace: „Lasă, bunica știe mai bine ce-ți stă frumos.” Iar lui Radu îi șoptea seara: „Nu vezi că nu te respectă? Când ai râs ultima dată cu adevărat?”

Am încercat să-i câștig inima. I-am dus flori de ziua ei, am gătit împreună cozonaci de Crăciun, am mers cu ea la biserică. Dar orice gest era întâmpinat cu răceală sau ironie. Într-o zi, am auzit-o spunându-i vecinei de la parter: „Fata asta o să-l piardă pe Radu. Nu e femeie de casă.”

Tensiunea a crescut când Ana a început școala. Maria voia să o ducă la o școală privată scumpă, unde mergeau copiii prietenelor ei. Eu și Radu nu ne permiteam asta și nici nu voiam să o răsfățăm peste măsură. Într-o seară, după ce Ana adormise, Maria a intrat val-vârtej în camera noastră:

— Dacă nu vă pasă de viitorul copilului vostru, măcar lăsați-mă pe mine să mă ocup! Irina, tu nu știi ce înseamnă educație!

Radu a tăcut. Eu am simțit cum mi se rupe ceva în suflet. Am ieșit pe balcon și am plâns în tăcere, ca să nu mă audă Ana.

În lunile următoare, Maria a început să-i spună Anei povești despre cât de minunată era copilăria lui Radu și cât de mult îl iubea ea. Îi cumpăra cadouri scumpe pe ascuns și îi spunea: „Mama ta nu știe să-ți ofere tot ce ai nevoie.” Ana a început să mă întrebe tot mai des: „Mami, de ce bunica zice că nu știi să gătești? De ce nu-mi iei și mie rochița aia ca a Mariei?”

Într-o zi, am găsit-o pe Maria vorbind la telefon cu sora ei:

— Dacă ar pleca Irina, Radu ar fi iar fericit. O să fac eu ceva…

Atunci am știut că trebuie să fac ceva. Am încercat să vorbesc cu Radu:

— Radu, nu mai pot trăi așa. Mama ta ne distruge familia.

El a oftat adânc:

— E mama… Nu pot să-i spun să plece din casa ei.

— Dar noi? Noi unde suntem în povestea asta?

În acea noapte am dormit cu Ana în brațe și m-am rugat să găsesc puterea să nu cedez.

A doua zi dimineață, Maria a venit la mine cu o privire rece:

— Am vorbit cu Radu. I-am spus că dacă nu te lasă, îi tai banii pentru rată. Să vedem atunci cum vă descurcați!

Am simțit că mă sufoc. Am luat-o pe Ana și am plecat la mama mea, într-un apartament mic din cartierul Nord. Două zile nu am primit niciun semn de la Radu. În a treia zi, a venit la noi cu ochii roșii:

— Irina… Îmi pare rău. Nu știu ce să fac între tine și mama…

— Alege! — i-am spus printre lacrimi. — Pentru Ana și pentru mine.

Au urmat săptămâni grele. Maria îl suna zilnic pe Radu, îi spunea că sunt o manipulatoare și că vreau să-l rup de familie. Îi trimitea mesaje Anei pe telefonul meu: „Bunica te iubește cel mai mult! Vino acasă la mine!”

Într-o seară, Radu a venit hotărât:

— Ne mutăm împreună într-un apartament închiriat. Nu mai pot trăi între două lumi.

Maria a făcut o criză când a aflat. A venit la ușa noastră urlând:

— O să regreți! O să rămâi singur!

Dar Radu nu s-a mai întors acasă la ea.

Au trecut doi ani de atunci. Relația cu Maria s-a răcit complet; nu ne mai vorbește nici mie, nici lui Radu, nici Anei. Uneori mă întreb dacă am făcut bine să rupem legătura sau dacă ar fi trebuit să mai încercăm.

Dar când o văd pe Ana râzând din nou și pe Radu ținându-mă de mână fără teamă, știu că am ales corect.

Oare câte familii sunt distruse de orgolii și manipulare? Merită vreodată sacrificiul liniștii pentru a păstra aparențele? Voi ce ați fi făcut în locul meu?