Niciodată nu am ajuns mireasă: Cum trădarea logodnicului și a mamei lui mi-a distrus visele

— Zina, tu chiar crezi că Vlad te iubește? Vocea mamei răsuna în bucătăria mică, printre aburii cafelei de dimineață. M-am oprit din amestecat zahărul, simțind cum inima mi se strânge. Nu era prima dată când mama își exprima îndoielile despre relația mea cu Vlad, dar astăzi, cu doar două săptămâni înainte de nuntă, cuvintele ei păreau să taie aerul.

— Mamă, te rog, nu acum… Totul e pregătit. Rochia e la croitorie, invitațiile au fost trimise… Vlad mă iubește, știu asta!

Dar vocea mea tremura. Poate pentru că, undeva în adâncul sufletului, simțeam că ceva nu e în regulă. Vlad era tot mai distant în ultimele luni, iar mama lui, doamna Stancu, părea să mă evite ori de câte ori mergeam la ei. Mereu găsea motive să nu stăm prea mult de vorbă: ba că are treabă la serviciu, ba că trebuie să meargă la piață.

Într-o seară, după ce Vlad a plecat grăbit de la mine sub pretextul unei „urgențe la birou”, am decis să-l sun. Nu a răspuns. Am încercat din nou și din nou. În cele din urmă, am primit un mesaj sec: „Sunt ocupat. Vorbim mâine.”

Nu am dormit toată noaptea. M-am gândit la toate momentele frumoase împreună: plimbările prin Herăstrău, serile când găteam împreună sau când îmi promitea că va fi mereu lângă mine. Dar acum, totul părea o minciună.

A doua zi, am mers la el acasă fără să anunț. Am bătut la ușă și mi-a deschis doamna Stancu. M-a privit rece, ca și cum aș fi fost o străină.

— Vlad nu e acasă, Zina. Nu ți-a spus?

— Nu… Dar pot să-l aștept?

— Mai bine nu. E foarte ocupat zilele astea.

Am simțit un nod în gât. Am plecat fără să spun nimic, dar ceva mă rodea pe dinăuntru. În drum spre casă, am primit un mesaj anonim: „Nu te mai minți singură. Vlad nu e ceea ce pare.”

Am început să investighez. Am vorbit cu prietena mea cea mai bună, Irina.

— Zina, nu vreau să-ți spun ceva ce te-ar putea răni… dar l-am văzut pe Vlad cu altcineva la cafeneaua de lângă facultate. Era cu o fată blondă… păreau foarte apropiați.

M-am prăbușit pe canapea. Nu puteam să cred. Am început să plâng în hohote.

— De ce? De ce mie?

Irina m-a luat în brațe.

— Trebuie să afli adevărul.

În acea seară, l-am confruntat pe Vlad.

— Vlad, spune-mi adevărul! Ești cu altcineva?

A tăcut câteva secunde, apoi a oftat.

— Zina… nu știu cum să-ți spun asta. Mama nu te vrea în familie. Ea crede că nu ești potrivită pentru mine… și…

— Și ce? Ai găsit pe altcineva?

— Da… E fata unei prietene de-a mamei. Mama a aranjat totul fără să-mi dau seama. M-am simțit presat… și am cedat.

Am simțit cum lumea se prăbușește sub picioarele mele.

— Deci totul a fost o minciună? Toate promisiunile tale?

— Nu am vrut să te rănesc…

— Prea târziu!

Am ieșit trântind ușa și am fugit pe stradă, fără să știu unde merg. Ploua torențial și lacrimile mi se amestecau cu picăturile reci de apă. Am ajuns acasă leoarcă și mama m-a găsit plângând pe podea.

— Zina, ce s-a întâmplat?

I-am spus totul printre sughițuri. Mama m-a strâns la piept și mi-a șoptit:

— Mai bine acum decât după nuntă…

Zilele care au urmat au fost un coșmar. Toată lumea mă întreba de ce s-a anulat nunta. Prietenele mă priveau cu milă, rudele șușoteau pe la colțuri. Tata era furios:

— Cum a putut să-ți facă una ca asta? Să nu-l mai văd pe aici!

Dar cel mai tare mă durea faptul că visul meu de a avea o familie fericită s-a spulberat într-o clipă. M-am simțit umilită, trădată și singură.

Au trecut luni până am reușit să mă ridic din nou. Am început să merg la psiholog și să scriu într-un jurnal tot ce simt. Am realizat că nu eu am greșit, ci ei — Vlad și mama lui, care au pus orgoliul și interesele lor mai presus de sentimentele mele.

Acum, la un an după acea zi neagră, încă mă întreb dacă voi mai putea avea vreodată încredere într-un bărbat sau într-o familie care promite iubire necondiționată. Dar știu că merit mai mult decât firimituri de afecțiune și minciuni frumos ambalate.

Poate că rana nu se va vindeca niciodată complet, dar am învățat să mă prețuiesc și să nu mai accept jumătăți de adevăr.

Oare câte femei trec prin astfel de trădări și rămân cu sufletul zdrobit? Voi ați putea ierta vreodată o asemenea minciună?