„Fratele Meu a Refuzat Partea Lui din Casa Familiei. Șapte Ani Mai Târziu, Mi-a Cerut să Îi Plătesc cu Dobândă”

Andrei și cu mine am avut întotdeauna o relație complicată. Ca frați, nu am fost niciodată cei mai buni prieteni. Părinții noștri se găseau adesea în postura de a media certurile și competițiile noastre constante. Andrei, fiind cu doi ani mai mare, simțea mereu nevoia să-și afirme dominația, în timp ce eu mă străduiam să-mi găsesc propria identitate.

Când părinții noștri au murit acum șapte ani, ne-au lăsat casa lor modestă într-un cartier liniștit din București. Casa era plină de amintiri, atât bune cât și rele, și era o parte semnificativă a istoriei noastre familiale. Cu toate acestea, Andrei a făcut clar că nu avea niciun interes să păstreze casa. Se mutase la Cluj pentru un job bine plătit și trăia o viață departe de casa copilăriei noastre.

„Nu am nevoie de ea,” a spus el disprețuitor în timpul citirii testamentului. „Poți să iei partea mea.”

La momentul respectiv, am fost recunoscător. Tocmai îmi începusem propria familie și casa era un loc perfect pentru noi să ne stabilim. Am preluat responsabilitatea de a întreține proprietatea, de a plăti ipoteca rămasă și de a face renovările necesare. Nu a fost ușor, dar am simțit că merită să păstrez casa familiei noastre.

Anii au trecut și Andrei și cu mine am vorbit rar. Viețile noastre au luat direcții diferite și distanța dintre noi a crescut. Apoi, din senin, am primit o scrisoare de la Andrei în care îmi cerea să îi plătesc partea lui din valoarea casei, plus dobândă.

Am fost uluit. Cum putea să revendice brusc ceva ce renunțase atât de ușor? L-am sunat imediat pentru a încerca să înțeleg raționamentul lui.

„Este doar corect,” a spus el rece. „Nu mi-am dat seama cât de mult va crește valoarea proprietății. Îmi datorezi partea mea.”

Am încercat să-l conving, explicând toate cheltuielile pe care le-am avut de-a lungul anilor și cum am menținut casa în stare bună. Dar Andrei era hotărât. Voia banii lui și îi voia cu dobândă.

Situația a escaladat rapid într-o bătălie legală. Andrei a angajat un avocat și m-a dat în judecată. Stresul era copleșitor. Soțul și copiii mei erau prinși la mijloc în această ceartă familială și ne afecta pe toți.

În instanță, avocatul lui Andrei a argumentat că el nu renunțase niciodată formal la partea lui din proprietate și că avea dreptul la partea lui din valoarea actuală. În ciuda eforturilor mele de a dovedi contrariul, judecătorul a decis în favoarea lui Andrei. Am fost obligată să-i plătesc o sumă considerabilă de bani, care includea ani de dobândă acumulată.

Povara financiară era copleșitoare. A trebuit să luăm împrumuturi și să facem sacrificii semnificative pentru a îndeplini cerințele instanței. Casa care odată părea un sanctuar acum părea o închisoare, plină de resentimente și regrete.

Andrei și-a primit banii, dar relația noastră era iremediabil distrusă. Amărăciunea dintre noi doar s-a adâncit și orice speranță de reconciliere părea imposibilă. Casa familiei, odată un simbol al istoriei noastre comune, devenise o sursă de durere și diviziune.

În final, nu au existat câștigători în această poveste. Casa a rămas în picioare, dar legăturile noastre familiale au fost sfărâmate dincolo de orice reparație.