„Soția neobișnuită a fiului: Ea insistă pe împărțirea treburilor casnice”

„Hei, Elena, ce mai faci? Ce mai e nou?” a întrebat Rodica, ajustându-și ochelarii, vocea ei având un amestec de curiozitate și preocupare.

„Hei, Rodica, totul e bine. Copiii au venit de sărbători, au adus nepoții… Sunt așa de drăguți, au venit cu provizii, toți s-au adunat, au gătit, au pus masa… și nimeni nu s-a obosit, toți s-au distrat…” a răspuns Elena, vocea ei plină de o căldură afectuoasă.

„Ai avut noroc cu nora ta. Fiul meu a dat peste una destul de ciudată, deloc o soție adevărată,” a spus Rodica, tonul ei schimbându-se ușor.

„De ce? Credeam că Alexandra e o fată drăguță,” a răspuns Elena, surprinsă de comentariul Rodicăi.

Rodica a oftat, „E drăguță, Elena, dar nu ai să crezi ce face. De fapt, insistă ca Mihai să ajute la spălatul vaselor și la curățenia casei. Îți poți imagina?”

Elena a făcut o pauză, încercând să proceseze ce părea să o supere pe prietena ei. „Păi, nu e asta un lucru bun? Împărțirea treburilor mi se pare destul de normală.”

Rodica a clătinat din cap, „Nu e doar atât, Elena. Îl pune să facă și rufe, să gătească, chiar și să aspire. Am fost în vizită săptămâna trecută, și acolo era el, cu șorțul pe el, frecând podeaua din baie. Un bărbat nu ar trebui să facă toate astea, mai ales nu fiul meu.”

Elena s-a încruntat, „Rodica, vremurile se schimbă. Poate e bine să își împartă responsabilitățile. Asta nu menține casa fericită?”

„Nu e vorba de împărțirea unor mici treburi pe ici pe colo, Elena. E vorba de faptul că ea îl face să facă lucruri pe care o soție ar trebui să le facă. Adică, pe vremea noastră, oare Ion ar fi atins vreodată un aspirator?”

Elena a râs ușor, „Ei bine, Ion poate că nu, dar vremurile sunt într-adevăr diferite acum. Poate nu e un lucru atât de rău. Se pare că lucrează împreună pentru a-și menține casa.”

Rodica nu era convinsă. „Nu e corect. Simt că ea nu îl îngrijește cum ar trebui. O soție ar trebui să-i ușureze viața soțului, nu să-i adauge responsabilități.”

Conversația a derivat către alte subiecte, dar disconfortul Rodicăi a persistat. Nu putea să scape de sentimentul că fiul ei era prins într-o căsătorie neconvențională, una în care rolurile tradiționale erau răsturnate.

Pe măsură ce sărbătorile se încheiau, observațiile Rodicăi deveneau mai acute. Mihai părea fericit, vorbind mereu despre cum el și Alexandra redecoraseră sufrageria sau încercaseră o rețetă nouă împreună. Dar pentru Rodica, fiecare dintre aceste povești era un reminder al disconfortului ei cu aranjamentul lor.

Într-o seară, stând singură în sufrageria ei, Rodica s-a gândit de ce se simțea atât de deranjată. Era teama de necunoscut, sau era ceva mai profund, o teamă că căsătoria fiului ei era o oglindă care reflecta cât de mult s-a schimbat lumea, lăsând-o în urmă?

Povestea lui Mihai și Alexandra a continuat, un basm de îndatoriri împărtășite și sprijin mutual, dar pentru Rodica, rămânea o narațiune pe care se lupta să o accepte, o poveste fără rezoluția fericită la care sperase.