Soacra ne invită la țară pentru un weekend, apoi ne trimite acasă: „Copiii tăi nu mă lasă să mă odihnesc”

Ioana și-a imaginat întotdeauna pensionarea ca pe o perioadă pașnică, plină de dimineți lungi și leneșe și după-amieze liniștite în grădină sau citind lângă șemineu. Soțul ei, Radu, se pensionase cu cinci ani înainte și își petrecea cea mai mare parte a timpului la casa lor pitorească de la țară, departe de viața agitată a orașului. Ioana, prinsă încă în slujba ei din oraș până de curând, reușise doar vizite de weekend. Dar toate acestea s-au schimbat odată cu pensionarea ei. Își imaginaseră mai mult timp împreună și, poate, mai multe vizite din partea copiilor și nepoților lor.

Fiica lor, Veronica, locuia în oraș cu soțul ei, Bogdan, și cei doi copii energici ai lor, Sofia și Matei. Trecuseră luni de zile de când întreaga familie se adunase, și Ioana era încântată când i-a invitat pentru un sejur lung de weekend la casa de la țară. Avea totul planificat: să facă prăjituri cu nepoții, un grătar în familie și chiar o mică vânătoare de comori în curtea din spate pe care știa că o vor adora copiii.

Prima zi a început la fel de frumos pe cât sperase Ioana. Sofia și Matei erau încântați de spațiul verde în care puteau alerga, foarte diferit de curtea lor mică din oraș. Prăjiturile au fost un succes, iar aerul plin de râsete aducea căldură în inima Ioanei. Totuși, odată cu căderea nopții, bucuria inițială a cedat locul oboselii. Sofia și Matei, energizați de noul mediu, deveneau tot mai zgomotoși. Jocurile lor deveneau mai tari, iar certurile mai frecvente.

În a doua zi, retragerea pașnică pe care și-o imaginase Ioana se simțea mai degrabă ca un centru al furtunii. Energia copiilor părea nesfârșită, vocile lor umplând fiecare colț al casei. Încercările de a-i liniști se întâlneau cu perioade scurte de liniște care repede escaladau în activități și mai intense. Radu, de obicei cel mai răbdător, devenea vizibil tensionat, privirile lui către Ioana pline de cuvinte nespuse.

În dimineața celei de-a treia zi, după un mic dejun particular de zgomotos în care laptele vărsat și un mic scandal legat de o jucărie stricată au avut loc, Ioana simțea că îi scade răbdarea. Își iubea nepoții cu drag, dar haosul constant era departe de pacea la pensie pe care și-o imaginase. Într-un moment de frustrare copleșitoare, a sugerat că poate era timpul ca Veronica și familia ei să se întoarcă în oraș.

Veronica, luată prin surprindere și rănită, a argumentat că plănuiseră să mai rămână încă două zile. Conversația, tensionată și dificilă, a escaladat rapid. Au fost schimbate cuvinte, sentimente au fost rănite, și în decurs de o oră, Bogdan își împacheta mașina. Drumul înapoi spre oraș a fost tăcut, aerul încărcat de regrete și neînțelegeri nespuse.

Ioana stătea în ușă, privind mașina cum dispărea pe alee, cu inima grea. Liniștea care a căzut peste casă nu era de felul celui pe care îl dorise. Era o liniște aspră, goală, plină de ecourile a ceea ce mersese prost. Radu a pus un braț consolator în jurul ei, dar consolarea era rece. Își doreau apropiere familială în pensionarea lor, dar acum, distanța părea mai mare ca niciodată.