Între două lumi: Povestea unei iubiri pe muchie de cuțit

— Irina, nu pot să vin la film în seara asta. Rareș are nevoie de mine, are un meci important la fotbal, mi-a spus Vlad pe un ton grăbit, în timp ce își căuta cheile prin holul îngust al apartamentului nostru.

Am rămas cu mâna pe telecomandă, privind în gol. Era a treia oară săptămâna asta când planurile noastre se spulberau pentru că Rareș, fiul lui Vlad din prima căsnicie, avea nevoie de el. Mă simțeam ca o piesă de mobilier mutată dintr-un colț în altul, mereu pe locul doi. Și totuși, nu puteam să-i spun nimic. Cum să concurezi cu dragostea unui tată pentru copilul lui?

Când m-am mutat la Vlad, știam că nu va fi ușor. Îl iubeam cu toată ființa mea și eram convinsă că împreună vom construi ceva frumos. Dar nu mi-am imaginat niciodată cât de greu va fi să mă simt parte din viața lui, când o parte atât de mare îi aparținea deja altcuiva. Rareș avea zece ani, era un băiat isteț și sensibil, dar nu m-a privit niciodată ca pe cineva important. Pentru el eram doar „soția tatei”.

Într-o seară ploioasă de aprilie, după încă o cină luată singură la masa din bucătărie, am izbucnit:
— Vlad, tu mă mai vezi? Sau sunt doar o umbră pe lângă tine?

S-a uitat la mine surprins, ca și cum abia atunci realiza că exist.
— Irina, nu e vorba de tine… Rareș are nevoie de mine acum. E greu pentru el după divorț. Știi bine asta.

— Și eu? Eu nu am nevoie de tine? Nu vezi că mă pierd pe zi ce trece?

A tăcut. Apoi a oftat adânc și a ieșit din cameră. Ușa s-a închis încet, ca o condamnare la singurătate.

În zilele următoare am încercat să mă apropii de Rareș. I-am cumpărat o carte cu povești fantastice și am încercat să-l ajut la teme. M-a privit suspicios.
— Mama nu-mi cumpără niciodată prostii din astea, mi-a spus sec.

Am simțit cum mi se strânge inima. Nu voiam să-i iau locul mamei lui, dar nici să fiu invizibilă. Am început să evit serile când Rareș venea la noi. Mă refugiam la prietena mea, Simona, care mă asculta ore întregi.

— Irina, trebuie să-i spui clar lui Vlad ce simți. Nu e corect față de tine să te simți mereu pe locul doi.

— Dar dacă îl pierd? Dacă mă acuză că nu-l înțeleg?

Simona a dat din umeri:
— Atunci poate nu e omul potrivit pentru tine…

Cuvintele ei m-au urmărit zile întregi. Într-o duminică dimineață, când Vlad pregătea micul dejun pentru Rareș, am intrat în bucătărie hotărâtă.

— Vlad, trebuie să vorbim serios. Nu pot trăi așa. Mă simt exclusă din viața ta. Nu vreau să alegi între mine și Rareș, dar vreau să simt că am și eu un loc aici.

Vlad a lăsat tigaia jos și s-a uitat lung la mine.
— Irina, nu știu cum să fac să fie bine pentru toți… Mă simt vinovat față de Rareș, dar și față de tine. Parcă orice alegere fac, cineva suferă.

Rareș a intrat în cameră exact atunci și ne-a privit mirat.
— Tata, ce se întâmplă?

Vlad s-a apropiat de el și l-a luat în brațe.
— Nimic grav, puiule. Doar încercăm să găsim o cale să fim toți fericiți.

Am simțit pentru prima dată că Vlad chiar încearcă să mă vadă și pe mine. Seara aceea am petrecut-o împreună, toți trei, jucând Monopoly. Rareș a râs pentru prima dată la o glumă de-a mea.

Dar liniștea nu a durat mult. Fosta soție a lui Vlad a început să trimită mesaje tot mai des: „Rareș e trist când vine la voi”, „Nu-l forțați să stea cu Irina dacă nu vrea”. Vlad devenea tot mai tensionat, iar eu mă simțeam tot mai vinovată pentru fiecare zâmbet al copilului.

Într-o seară târzie, după ce Vlad adormise, am rămas singură în sufragerie cu gândurile mele. M-am întrebat dacă nu cumva greșesc încercând să forțez lucrurile. Poate că unele familii nu se pot lipi niciodată perfect, oricât ai încerca.

A doua zi dimineață am găsit un bilet pe frigider: „Irina, îmi pare rău dacă te-am rănit. Vreau să găsim o cale să fim fericiți toți trei. Te iubesc. Vlad”.

Am plâns mult atunci. Pentru prima dată am simțit că nu sunt singură în lupta asta. Dar drumul era lung și plin de obstacole.

Astăzi încă mă întreb: oare există vreodată echilibru într-o familie recompusă? Cum poți iubi fără să te pierzi pe tine? Poate cineva să fie cu adevărat fericit când inima îi e împărțită între două lumi?