„La Micul Dejun, Soacra a Continuat să Se Plângă că Nu va Mai Vizita Niciodată”: Niciun Ajutor Nu va Veni de la Ea

Alexandru și Livia au visat întotdeauna să aibă propria lor casă, un cuib confortabil unde să-și înceapă familia și să-și construiască o viață împreună. După ani de economisire și planificare, au cumpărat în sfârșit o casă cochetă în suburbii. Entuziasmați să facă locul al lor, s-au aruncat în multitudinea de sarcini necesare pentru a-și amenaja noua casă.

Într-o dimineață însorită de sâmbătă, în timp ce discutau planurile lor la micul dejun, mama Liviei, Gabriela, a sosit în vizită. Gabriela a fost întotdeauna puțin critică, iar astăzi nu a făcut excepție. În timp ce sorbea din cafea, a început să-și exprime îndoielile cu privire la noua lor casă.

„Chiar nu înțeleg de ce ați ales acest loc,” s-a plâns Gabriela, uitându-se în jur cu un ochi dezaprobator. „Este atât de departe de tot și este atât de mult de muncă de făcut. Nu-mi pot imagina să vin din nou până aici; este prea mult pentru mine.”

Alexandru a încercat să mențină atmosfera veselă. „Ei bine, nouă ne place aici, mamă. Este casa noastră de vis și suntem entuziasmați să o amenajăm exact cum ne dorim.”

Livia a dat din cap în semn de acord, deși cuvintele Gabrielei au durut-o. Sperase ca mama ei să împărtășească bucuria lor, nu să o umbrească. Pe măsură ce micul dejun continua, plângerile Gabrielei au devenit mai frecvente și mai ascuțite, acoperind totul, de la bucătăria demodată până la grădina neîngrijită.

În ciuda eforturilor lor de a o mulțumi, Gabriela a plecat în acea zi cu o remarcă finală care i-a lăsat pe Alexandru și Livia descurajați. „Nu vă așteptați să vă ajut cu nimic din toate astea,” a spus ea aspru. „Sunteți pe cont propriu.”

În săptămânile care au urmat, Alexandru și Livia au muncit neobosit. Și-au gestionat conturile personale meticulos, asigurându-se că au suficiente fonduri pentru renovări. Au instalat internet și cablu, sperând să facă casa să se simtă mai mult ca un cămin. Prieteni precum Andrei și Ana au venit să ajute la vopsirea pereților și plantarea florilor, râsetele lor umplând casa cu căldură.

Cu toate acestea, tensiunea muncii continue și lipsa de sprijin din partea Gabrielei au început să-și spună cuvântul. Certurile între Alexandru și Livia au devenit mai frecvente. Fiecare mic obstacol părea să se amplifice, umbrind bucuria pe care o simțiseră inițial.

Într-o seară, în timp ce stăteau epuizați printre cutii pe jumătate despachetate și proiecte neterminate, telefonul Liviei a sunat. Era fratele ei, Adrian, sunând cu vești neașteptate. Gabriela decisese să se mute în alt județ, suficient de departe pentru a se asigura că nu va trebui să viziteze sau să ajute cu casa.

Vestea a lovit-o pe Livia puternic. Întotdeauna păstrase o fărâmă de speranță că mama ei va reveni asupra deciziei sale, că va vedea frumusețea eforturilor lor și va oferi ajutor. Dar acea speranță era acum dispărută, lăsând-o să se simtă abandonată și copleșită.

Pe măsură ce iarna se apropia, casa încă părea departe de casa de vis pe care o imaginaseră. Frigul pătrundea prin pereții neterminați, iar umbrele păreau mai lungi în lumina slabă a camerelor incomplete.

Alexandru și Livia s-au ținut strâns într-o seară răcoroasă, realizând că casa pe care o visaseră era încă doar atât—un vis. Realitatea era mai dură, mai singuratică și mult mai provocatoare decât își imaginaseră vreodată.