Frigiderul cu lacăt: Povestea unei căsnicii puse la încercare de obiceiuri mărunte

— Doru, iar ai terminat brânza de burduf? Am cumpărat-o ieri!
Vocea mea răsună în bucătăria mică, printre rafturile goale ale frigiderului. Doru, cu ochii lipiți de ecranul telefonului, ridică din umeri fără să se uite la mine.
— N-am mâncat decât puțin, Ioana.
— Puțin? Era aproape plină!
Simt cum mi se strânge stomacul, nu de foame, ci de nervi. Nu e prima dată când se întâmplă asta. De luni bune, fiecare drum la supermarket se transformă într-o cursă contra cronometru: ce apuc să mănânc înainte să dispară totul din frigider?

Mă așez pe scaunul din bucătărie și-mi sprijin capul în palme. Mă gândesc la toate momentele în care am încercat să discut cu el. La început râdea: „Lasă, dragă, că nu murim de foame.” Apoi a început să evite subiectul sau să-mi răspundă în doi peri.

— Doru, chiar nu vezi că mă deranjează? Nu e vorba doar de mâncare. E vorba că nu ții cont de mine deloc!
El oftează și-și freacă fruntea.
— Ioana, exagerezi. E doar mâncare.
— Nu e doar mâncare! E despre respect!

Tăcerea cade între noi ca o pătură grea. Îmi vine să urlu, dar mă abțin. Mă ridic și încep să adun ambalajele goale de pe masă. În minte îmi rulează aceeași întrebare: cum am ajuns aici?

Când ne-am mutat împreună, totul părea simplu. Împărțeam totul: patul, grijile, bucuriile și… frigiderul. Dar pe măsură ce anii au trecut, obiceiurile lui Doru au devenit tot mai apăsătoare. Mănâncă pe fond nervos, spune el. Dar eu simt că fiecare iaurt dispărut fără urmă e încă o dovadă că nu mă vede cu adevărat.

Într-o seară, după o zi lungă la serviciu, am venit acasă visând la felia de tort rămasă de la ziua colegei mele. Am deschis frigiderul cu un zâmbet larg și… nimic. Cutia goală trona pe raft, cu lingurița lăsată ostentativ în ea.

— Doru! Ai mâncat tortul meu?
A apărut în pragul bucătăriei cu un aer vinovat.
— Era doar o felie… Am avut o zi grea la muncă.

M-am simțit ca un copil căruia i s-a furat jucăria preferată. Am izbucnit:
— Nu mai pot! O să pun lacăt la frigider!

El a râs, crezând că glumesc. Dar eu nu glumeam deloc.

În acea noapte am stat trează mult timp, gândindu-mă la toate lucrurile mici care ne macină relația: vasele nespălate, șosetele aruncate prin casă, promisiunile uitate. Dar frigiderul… frigiderul era simbolul tuturor frustrărilor mele.

A doua zi am intrat pe internet și am căutat „lacăt pentru frigider”. Am găsit zeci de variante. Am pus unul în coșul virtual și am stat cu degetul pe butonul „Cumpără”.

Înainte să finalizez comanda, am primit un mesaj de la mama: „Veniți duminică la masă?”

Am oftat. Mama mereu știa când ceva nu e în regulă.

La masa de duminică, tata a povestit cum bunicul meu își ascundea slănina în pod ca să nu i-o mănânce copiii. Toată lumea a râs, dar eu am simțit un nod în gât.

După masă, mama m-a tras deoparte:
— Ce se întâmplă între voi? Ai ochii triști.

Am izbucnit în plâns și i-am povestit totul: despre frigider, despre Doru, despre cum mă simt invizibilă.

Mama m-a strâns în brațe:
— Draga mea, uneori bărbații nu văd lucrurile astea mici. Trebuie să le spui clar ce simți.

M-am întors acasă hotărâtă să încerc încă o dată.

— Doru, hai să vorbim serios. Nu mai pot așa. Simt că nu contez pentru tine nici măcar cât o felie de brânză.

De data asta m-a privit altfel. Poate pentru că vocea mea tremura sau pentru că aveam lacrimi în ochi.

— Ioana… Nu mi-am dat seama că te doare atât de tare.

Am stat mult timp de vorbă în acea seară. I-am spus tot ce aveam pe suflet: despre oboseală, despre nevoia de a fi respectată, despre cât de mult contează gesturile mici.

A doua zi am găsit pe raftul frigiderului un bilet: „Pentru Ioana – să ai mereu ceva bun doar pentru tine.” Lângă bilet era o cutie cu prăjitura mea preferată.

Nu s-au rezolvat toate peste noapte. Doru încă mai uită uneori să lase ceva și pentru mine. Dar acum știe cât de mult contează pentru mine lucrurile astea mici.

Mă întreb adesea câte relații se destramă din cauza unor obiceiuri aparent banale. Oare câți dintre noi ajungem să punem lacăt la suflet înainte să punem lacăt la frigider?

Voi ce ați face dacă ați fi în locul meu? E normal să te simți invizibil din cauza unor gesturi mici sau ar trebui să treci peste ele?