„Nu Ești Tatăl Meu, Ești un Străin. Adio. Uită Unde Locuiesc”: A spus Fiul Frustrat

Andrei era un băiat de 10 ani, inteligent și plin de energie, care locuia într-un mic oraș din România. Lumea lui se învârtea în jurul bunicului său, pe care îl numea cu drag „Bunicu'”. Bunicu’ fusese alături de Andrei încă de când s-a născut, umplând golul lăsat de tatăl lui Andrei, care murise când acesta era doar un bebeluș. Făceau totul împreună—mergeau la pescuit, jucau fotbal și chiar lucrau la mici proiecte de tâmplărie în garajul lui Bunicu’.

Mama lui Andrei, Maria, se recăsătorise recent cu un bărbat pe nume Mihai. Mihai era un om decent, dar nu era Bunicu’. Încerca să se apropie de Andrei, dar băiatul era rezistent. Pentru Andrei, Mihai era un intrus în viața pe care o construise cu mama și bunicul său.

Într-o seară, după o zi deosebit de grea la școală, Andrei a venit acasă și l-a găsit pe Mihai stând în fotoliul preferat al Bunicului. A fost picătura care a umplut paharul pentru el. A intrat furios în sufragerie, cu fața roșie de mânie.

„Ieși din acel fotoliu! E fotoliul lui Bunicu’!” a strigat Andrei.

Mihai s-a uitat surprins. „Andrei, știu că ești supărat, dar trebuie să vorbim despre asta.”

„Nu e nimic de vorbit! Nu ești tatăl meu! Ești un străin! Adio! Uită unde locuiesc!” a țipat Andrei înainte de a ieși din casă în fugă.

Maria a încercat să-și consoleze fiul, dar el era inconsolabil. A alergat până la casa Bunicului, cu lacrimi curgându-i pe față. Când a ajuns, Bunicu’ stătea pe verandă, cioplind o bucată de lemn.

„Ce s-a întâmplat, puiule?” a întrebat Bunicu’, punând jos cuțitul și bucata de lemn.

„Mihai stătea în fotoliul tău! Crede că poate veni și lua totul!” a plâns Andrei.

Bunicu’ a oftat și l-a tras pe Andrei într-o îmbrățișare. „Știu că e greu, Andrei. Dar mama ta îl iubește pe Mihai și el încearcă să fie un tată vitreg bun pentru tine.”

„Nu vreau un tată vitreg! Vreau doar pe tine!” a plâns Andrei.

Bunicu’ l-a strâns mai tare. „Știu, puiule. Știu.”

Zilele s-au transformat în săptămâni și tensiunea de acasă a crescut. Andrei refuza să vorbească cu Mihai și petrecea fiecare moment posibil la casa Bunicului. Maria era la capătul puterilor, sfâșiată între dragostea pentru fiul ei și noul ei soț.

Într-o noapte fatidică, Bunicu’ a suferit un atac de cord și a murit în somn. Andrei era devastat. Singura persoană care fusese mereu acolo pentru el dispăruse. Înmormântarea a fost o afacere sumbră și Andrei se simțea mai singur ca niciodată.

După înmormântare, Maria a încercat să ajungă la fiul ei, dar el construise un zid impenetrabil în jurul său. Mihai a făcut mai multe încercări de a se apropia de Andrei, dar de fiecare dată era întâmpinat cu indiferență rece sau ostilitate deschisă.

Lunile au trecut și casa odată fericită a devenit un loc al tăcerii și tristeții. Notele lui Andrei au început să scadă și s-a retras de la prietenii săi. Relația dintre Maria și Mihai s-a tensionat sub greutatea durerii lor și respingerea lui Andrei.

Într-o seară, în timp ce Maria îl băga pe Andrei în pat, a încercat pentru ultima dată să ajungă la el.

„Andrei, știu că suferi. Cu toții ne este dor de Bunicu’. Dar Mihai și eu te iubim foarte mult,” a spus ea încet.

Andrei s-a întors cu spatele la ea, privind peretele. „Nu ești tatăl meu,” a șoptit el.

Inima Mariei s-a frânt în timp ce ieșea din cameră, cu lacrimi curgându-i pe față. Știa că familia lor poate nu se va vindeca niciodată de această pierdere.