Secretul Tatălui în Ochii Fiicei

Ana a fost întotdeauna apropiată de tatăl ei, Mihai. Încă de când era mică, au împărtășit o legătură specială, una construită pe încredere și respect reciproc. Au petrecut nenumărate weekenduri împreună, explorând pădurea din spatele casei lor, visând la aventuri și planificând proiecte viitoare. Un astfel de proiect era căsuța în copac despre care vorbeau de ani de zile. Ar fi trebuit să fie capodopera lor, un sanctuar unde să poată evada din lume și să împărtășească povești sub stele.

Într-o după-amiază răcoroasă de toamnă, când Ana s-a întors de la școală, a auzit vocea tatălui ei venind din biroul său. Ușa era ușor întredeschisă și îl putea auzi vorbind în șoaptă. Curiozitatea i-a fost stârnită și s-a apropiat tiptil pentru a prinde frânturi din conversație.

„Da, cred că putem începe luna viitoare,” spunea Mihai. „Va fi o surpriză pentru Ana.”

Inima Anei a tresărit. O surpriză? A simțit un val de entuziasm. Poate că vorbea despre căsuța în copac! Dar pe măsură ce asculta mai departe, entuziasmul ei s-a transformat în confuzie.

„Nu, nu,” a continuat Mihai. „Nu e vorba de căsuța în copac. Este ceva diferit. Am planificat asta de ceva vreme.”

Inima Anei s-a scufundat. Ce ar putea fi mai important decât căsuța lor în copac? A simțit un fior de trădare. Tatăl ei o inclusese întotdeauna în planurile sale, iar acum ținea secrete.

La cină în acea seară, Ana a încercat să se comporte normal, dar mintea îi era plină de întrebări. L-a urmărit pe tatăl ei cu atenție, căutând orice indiciu despre ce ar putea pune la cale. Dar Mihai era același om vesel ca întotdeauna, complet inconștient de furtuna care se dezlănțuia în interiorul fiicei sale.

Pe măsură ce zilele treceau, Ana nu putea scutura sentimentul de a fi lăsată pe dinafară. Voia să-l confrunte pe tatăl ei, dar se temea de ceea ce ar putea descoperi. În schimb, a decis să investigheze pe cont propriu.

Într-o dimineață de sâmbătă, în timp ce Mihai era plecat să facă cumpărături, Ana s-a strecurat în biroul lui. A răsfoit hârtii și i-a verificat computerul pentru indicii. În cele din urmă, a găsit un dosar intitulat „Proiect Răsărit”. În interior erau schițe și note pentru un nou spațiu de birou pe care plănuia să-l construiască în curtea din spate.

Ana a simțit un amestec de ușurare și dezamăgire. Proiectul nu era nimic sinistru, dar nici nu era căsuța în copac. Era ceva complet separat de visele lor comune.

În acea seară, Ana nu a mai putut să se abțină. „Tată,” a început ea ezitant, „te-am auzit vorbind despre un proiect… ceva numit ‘Proiect Răsărit.'”

Mihai părea surprins, dar nu supărat. „Oh, Ana,” a oftat el. „Am vrut să fie o surpriză pentru tine și mama ta. Este un spațiu de birou unde pot lucra mai des de acasă.”

„Dar ce se întâmplă cu căsuța noastră în copac?” a întrebat Ana, cu vocea încărcată de durere.

Mihai a făcut o pauză, realizând impactul acțiunilor sale. „Îmi pare rău, draga mea,” a spus el încet. „M-am lăsat prins de muncă și am crezut că asta ar fi mai bine pentru toți.”

Ana a dat din cap, încercând să înțeleagă. Dar adânc în sufletul ei, a simțit o schimbare în relația lor. Căsuța în copac fusese mai mult decât un proiect; era o promisiune de timp petrecut împreună.

Pe măsură ce iarna se apropia, Ana privea din fereastra dormitorului cum începea construcția noului birou. Știa că lucrurile nu vor mai fi niciodată la fel între ea și tatăl ei. Căsuța în copac rămânea neconstruită, un simbol al viselor amânate și al priorităților schimbate.