Între două mame: Povestea unei mașini de spălat vase și a unei familii dezbinate

— Nu vreau să aud de așa ceva în casa mea! a izbucnit mama, cu vocea ridicată, în timp ce eu încercam să-mi găsesc cuvintele. Stăteam în bucătărie, cu mâinile strânse pe marginea mesei, simțind cum tensiunea plutește în aer mai greu decât aburul de la supa care fierbea pe aragaz.

— Dar, mamă, nu e mare lucru… E doar o mașină de spălat vase. Mariana a zis că ne-o dă cadou, nici măcar nu trebuie să plătim pentru ea, am încercat eu să explic, dar vocea mi s-a stins când am văzut privirea ei tăioasă.

— Nu! Nu vreau să mă fac de râs la bloc! Ce-or să zică vecinele? Că am ajuns să nu mai fiu în stare să-mi spăl singură vasele? Că-s leneșă? Că m-au stricat ăștia tineri cu mofturile lor?

Am simțit cum mi se strânge stomacul. Era pentru a nu știu câta oară când mama refuza orice schimbare. De când tata murise, cu zece ani în urmă, totul trebuia să rămână la fel. Aceeași mobilă veche, aceleași obiceiuri, aceleași reguli nescrise. Iar eu… eu eram prinsă la mijloc.

Soțul meu, Vlad, stătea în pragul ușii, cu mâinile în buzunare. Încerca să nu intervină, dar știam că și el era frustrat. Mariana, mama lui Vlad, era genul de femeie modernă: lucra încă la 60 de ani, mergea la teatru și la sală, și mereu încerca să ne ajute cu tot felul de lucruri practice. Când ne-a propus să ne dea mașina de spălat vase pe care și-o cumpărase nouă pentru vila lor din Ploiești, am crezut că va fi o binecuvântare.

— Spune-i tu Marianei că nu se poate! a continuat mama, aproape plângând. Nu vreau să mă certe nimeni, dar nici nu pot trăi cu așa ceva în casă!

— Mamă… dar e apartamentul nostru acum. Eu și Vlad plătim întreținerea, noi facem cumpărăturile…

— E casa ta cât sunt eu vie? m-a întrerupt ea. Eu am muncit aici toată viața! Tu doar ai venit cu băiatul tău și ai schimbat totul!

M-am uitat la Vlad, care mi-a făcut un semn discret să ies pe balcon. Am ieșit, trântind ușa după mine. Am început să plâng în hohote, rușinată că nu pot gestiona un lucru atât de simplu.

Vlad a venit după mine.

— Nu te mai consuma… O să găsim o soluție. Poate vorbesc eu cu ea…

— Nu! Dacă vorbești tu, o să creadă că mă manipulezi! Știi cum e…

— Atunci ce vrei să facem? Să renunțăm?

Am oftat. Nu voiam să renunț. Eram obosită să spăl vasele după fiecare masă, mai ales după ce veneam de la serviciu ruptă de oboseală. Dar nici nu voiam să-mi rănesc mama.

În seara aceea, am primit un mesaj de la Mariana: „Ați vorbit cu Elena? Când pot veni cu instalatorul?”

Am simțit cum mă ia cu amețeală. Am încercat să-i răspund politicos: „Încă discutăm… Mama nu e convinsă.”

A doua zi dimineață, mama m-a așteptat cu cafeaua făcută și cu o privire împietrită.

— Să nu te gândești să faci ceva pe ascuns! Dacă bagi mașina aia în casă fără acordul meu, eu plec la sora mea la Focșani!

M-am uitat la ea și am văzut cât de speriată era de fapt. Nu era vorba doar despre o mașină de spălat vase. Era vorba despre control. Despre frica ei că pierde tot ce a construit. Despre faptul că eu crescusem și nu mai eram fetița care îi cerea voie la orice.

Seara am avut o discuție lungă cu Vlad.

— Poate ar trebui să ne mutăm…

— Și unde? Cu banii noștri abia ne descurcăm aici…

— Atunci trebuie să alegem: liniștea ta sau liniștea ei.

Am stat toată noaptea trează. M-am gândit la copilăria mea în apartamentul ăsta: la mirosul de cozonac iarna, la certurile dintre părinți, la serile când mama mă ținea strâns în brațe după ce tata pleca nervos din casă. M-am gândit la Vlad și la cât de mult își dorește să avem un colț al nostru, fără reguli impuse de altcineva.

A doua zi am chemat-o pe mama la o cafea.

— Mamă… știu că ți-e greu cu schimbările. Dar și mie mi-e greu să simt că nu pot decide nimic aici. Vreau să fim o familie, dar vreau și puțină libertate.

A tăcut mult timp. Apoi a oftat adânc.

— Dacă pui mașina aia aici… simt că nu mai sunt bună de nimic. Că nu mai contez.

Am luat-o de mână.

— Contezi enorm pentru mine. Dar trebuie să mă lași să cresc și eu…

A plâns mult atunci. Și eu am plâns cu ea.

Până la urmă am decis împreună: mașina de spălat vase va sta pe balconul închis, ca un compromis între generații. Mama încă oftează când o vede, dar mă lasă să o folosesc.

Uneori mă întreb: oare cât din viața noastră e despre lucruri mărunte și cât despre frica de a pierde controlul? Oare câte familii se ceartă din aceleași motive banale? Voi ce ați fi făcut în locul meu?