Între Dragoste și Moștenire: Povestea Unei Seri Care Mi-a Schimbat Viața

— Nu pot să cred că ai adus și actele, Sorin! Ai venit aici ca la notar, nu ca la fratele tău!
Vocea mea a tremurat, dar nu de teamă, ci de furie. Stăteam la masa din sufragerie, cu mama între noi, încercând să-și ascundă lacrimile sub o mască de calm. Pe masă, între farfurii cu prăjituri neatinse, zăceau dosare groase, testamentul tatălui nostru și niște foi cu calcule reci.

Sorin s-a uitat la mine cu acea privire pe care o avea din copilărie, când voia să câștige orice joc cu orice preț. — Nu e vorba de sentimente aici, Ilinca. E vorba de dreptate. Tata a muncit toată viața pentru casa asta și pentru terenul de la marginea satului. Trebuie să fim corecți.

Mama a oftat adânc. — Vă rog, nu vă certați. Nu mai pot duce încă o pierdere. V-am crescut singură după ce tata s-a îmbolnăvit. Nu vreau să văd cum vă pierdeți unul pe altul pentru niște bani.

Am simțit un nod în gât. M-am uitat la poza cu tata de pe perete, zâmbind larg, așa cum nu l-am mai văzut în ultimii ani. Mi-am amintit cum mă lua de mână când mergeam la grădină și îmi spunea că familia e tot ce contează. Dar acum, familia mea era pe cale să se destrame pentru niște acte și niște cifre.

— Sorin, tu nici măcar nu ai venit la spital în ultimele luni ale lui tata! Ai trimis bani, da, dar eu am stat aici, am avut grijă de el, am suportat nopțile în care delira și mă confunda cu bunica. Crezi că banii tăi valorează mai mult decât asta?

Sorin a strâns din maxilare. — Nu e vina mea că am plecat la București să muncesc. Cineva trebuia să plătească facturile și medicamentele! Și nu uita că și eu am dreptul meu la moștenire.

Mama s-a ridicat brusc, scuturându-și șalul de pe umeri. — Gata! Dacă nu puteți discuta ca frații, atunci nu mai discutăm deloc! Eu nu vreau să împart nimic dacă văd că vă urâți.

Am rămas tăcuți câteva clipe. În aer plutea mirosul de cozonac rămas de la Paște, dar nimeni nu avea poftă. Am simțit cum resentimentele vechi se amestecau cu durerea pierderii.

— Ilinca, hai să fim raționali, a încercat Sorin din nou, mai blând. Eu nu vreau să te las pe drumuri. Dar nici nu pot accepta să primesc mai puțin doar pentru că tu ai stat aici. Fiecare a făcut ce a putut.

— Nu e vorba doar de bani! E vorba că eu am sacrificat totul pentru familie, iar tu ai ales cariera și orașul mare! De ce trebuie să împărțim totul egal?

Mama s-a așezat din nou, obosită. — Poate ar trebui să vindem tot și să împărțim banii… Poate așa nu se mai ceartă nimeni.

M-am uitat la casa copilăriei mele: pereții galbeni, dulapul cu porțelanuri de la bunica, grădina unde tata planta trandafiri în fiecare primăvară. Cum să vând tot ce înseamnă amintiri? Cum să renunț la locul unde l-am văzut pe tata ultima dată zâmbind?

— Nu pot să vând casa asta, mamă! Aici am crescut, aici vreau să-mi cresc copiii! Dacă Sorin vrea partea lui, o să-i dau eu banii într-un fel sau altul.

Sorin a râs amar. — Și cu ce bani? Salariul tău de profesoară abia îți ajunge pentru facturi!

M-am ridicat brusc și am ieșit pe terasă. Aerul rece m-a lovit în față ca o palmă. Am început să plâng în tăcere, rușinată că nu pot găsi o soluție care să ne salveze pe toți.

După câteva minute, mama a venit lângă mine. — Ilinca, știu că te doare. Dar uneori trebuie să renunțăm la ceva ca să păstrăm ce e mai important: dragostea dintre voi doi.

Sorin a ieșit și el, privind spre stelele care abia se vedeau printre nori. — Poate ar trebui să luăm o pauză. Să ne gândim fiecare ce vrem cu adevărat.

Am stat acolo toți trei, fără să spunem nimic. Doar respirațiile noastre se auzeau în liniștea nopții. Pentru prima dată după mult timp, am simțit că poate există o cale spre împăcare.

Dar rana era adâncă și știam că va dura mult până se va vindeca.

Acum mă întreb: oare chiar merită să pierdem tot ce avem mai scump pentru niște bani? Sau putem găsi puterea să iertăm și să mergem mai departe ca o familie?

Voi ce ați face dacă ați fi în locul meu? Cum ați împărți moștenirea fără să pierdeți dragostea celor dragi?