Legătura Nevăzută: Cum Sprijinul Fiului Meu Mi-a Schimbat Viața

— Ilinca, iar ai venit târziu acasă! Ce tot faci la ora asta pe străzi? Glasul meu răsună aspru prin bucătăria mică, tapetată cu faianță veche și aburită de la ciorba care fierbea pe aragazul cu trei ochiuri. Mă uit la ceas: 22:45. Ilinca își lasă ghiozdanul pe scaun și mă privește cu ochii ei mari, căprui, obosiți.

— Am avut de lucru la bibliotecă, mamă. Știi că vreau să iau bursă anul ăsta.

Nu o cred. Nu pentru că nu ar fi studiosă — Ilinca a fost mereu copilul silitor, cel care nu ridică vocea și nu iese în evidență — ci pentru că în ultimele luni a început să dispară tot mai des. Și banii din portofel parcă se duc mai repede ca niciodată. Pensia de urmaș și salariul meu de vânzătoare la magazinul din colț abia ne ajung pentru facturi și mâncare.

Mă așez la masă, cu palmele transpirate strângând cana de ceai. Îmi vine să plâng de oboseală și neputință. De când Doru a plecat cu alta, viața noastră s-a transformat într-o luptă continuă: cu lipsurile, cu privirile vecinilor, cu dorul de o familie întreagă. Casa bunicii Paraschiva e singura noastră ancoră — dar și ea scârțâie la fiecare vânt mai puternic.

Într-o seară friguroasă de martie, când Ilinca era la liceu la repetiții pentru balul bobocilor (sau cel puțin așa mi-a spus), am găsit în buzunarul gecii ei o chitanță de transfer bancar. 500 de lei depuși lunar într-un cont pe numele meu. Am simțit cum mi se taie picioarele. Cine? De unde? M-am gândit la tot felul de scenarii: poate Doru încearcă să se revanșeze? Poate cineva din familie ne ajută pe ascuns?

Nu am dormit toată noaptea. Dimineața am pus chitanța pe masă și am așteptat-o pe Ilinca să coboare la micul dejun.

— Ce-i asta? am întrebat-o, încercând să-mi stăpânesc vocea tremurată.

Ilinca s-a oprit în prag, cu ochii în lacrimi.

— Mamă… nu voiam să afli așa…

— De unde ai banii ăștia? Nu faci prostii, nu? Nu te-ai băgat în vreo încurcătură?

A izbucnit în plâns și mi-a povestit totul: după ore mergea să facă curat la o familie din oraș, iar în weekenduri lucra la o cofetărie ca ajutor de vânzătoare. Toți banii îi depunea în contul meu ca să nu simt povara facturilor sau a rechizitelor scumpe.

— Nu voiam să te simți vinovată sau să crezi că nu te descurci… Dar văd cât te chinui și nu mai suportam să te văd plângând noaptea când crezi că dorm.

Am izbucnit și eu în plâns. Am simțit rușine — că nu am observat cât se sacrifică copilul meu; vinovăție — că nu pot să-i ofer mai mult; dar și o mândrie uriașă pentru curajul și bunătatea ei.

De atunci, relația noastră s-a schimbat. Am început să vorbim mai deschis despre bani, despre visele noastre, despre frici. Am decis împreună să punem deoparte fiecare leu pentru facultatea ei. Am început să gătesc împreună cu ea, să râdem de micile noastre eșecuri culinare și să ne bucurăm de fiecare reușită.

Dar nu toți din familie au privit cu ochi buni această apropiere. Sora mea, Violeta, m-a certat:

— Cum poți s-o lași pe Ilinca să muncească? E doar un copil! O să-și piardă copilăria!

— Violeta, nu i-am cerut eu! A făcut-o din dragoste și grijă pentru noi…

— Nu contează! Trebuie să-și trăiască anii ăștia fără griji!

Am rămas cu un gust amar după discuție. Poate are dreptate? Poate am greșit undeva? Dar când o văd pe Ilinca zâmbind sincer, când îmi spune că se simte utilă și independentă, parcă toate îndoielile dispar.

Într-o zi, când am venit acasă obosită după o tură dublă la magazin, am găsit pe masă un buchet de lalele galbene și un bilet: „Mamă, mulțumesc că m-ai învățat ce înseamnă să fii puternic.”

Am plâns iar — dar de data asta de fericire.

Acum Ilinca e studentă la București și încă ne sunăm zilnic. Îmi povestește despre examene, despre colegi, despre visele ei mari. Eu încă muncesc mult, dar nu mă mai simt singură. Știu că indiferent cât de greu ne-ar fi, legătura noastră e mai puternică decât orice lipsuri materiale.

Mă întreb adesea: câți copii ca Ilinca există în România? Câți părinți nu văd sacrificiile tăcute ale copiilor lor? Oare cât valorează cu adevărat sprijinul reciproc într-o familie?