Nuntă de Vis sau Coșmar? Cum Ne-au Despărțit Banii și Orgoliul

— Mama, am o veste! — vocea Anei a spart liniștea serii, iar ochii ei străluceau ca-n copilărie, când primea cadouri de Crăciun. Am lăsat jos lingura de lemn și m-am uitat la ea: „Ce s-a întâmplat, draga mea?”

— M-a cerut în căsătorie! — a spus, arătându-mi inelul. Am simțit cum inima mi se umple de bucurie și mândrie. Am îmbrățișat-o strâns, fără să știu că acesta va fi începutul sfârșitului pentru liniștea noastră.

A doua zi, casa noastră era plină de râsete și planuri. Soțul meu, Ion, părea mai tânăr cu zece ani, iar fratele Anei, Vlad, făcea glume despre cum va dansa la nuntă. Am început să visăm împreună: rochia, sala, invitații, totul părea posibil. Dar visul s-a spart când am aflat că părinții lui Radu, viitorul ginere, nu puteau contribui aproape deloc la cheltuieli.

— Maria, nu putem să facem o nuntă mare doar pe banii noștri! — a spus Ion într-o seară, cu vocea tăioasă. — Nu e corect. Să-și vadă și ei partea!

Am încercat să-l liniștesc: „Ion, nu contează banii, contează fericirea lor.” Dar el a rămas neînduplecat. A doua zi, la masa de duminică, discuția a degenerat.

— Radu, nu vreau să fiu rău, dar cum vă gândiți să faceți nuntă dacă nu aveți bani? — a întrebat Ion direct.

Radu a roșit și a privit în jos. Ana s-a ridicat brusc de la masă: „Tata! Nu e vina lui!”

— Ba da, Ana! — a ridicat Ion tonul. — Când te însori, trebuie să fii bărbat! Să poți să-ți ții familia!

Am simțit cum mă sufoc între cei doi bărbați ai vieții mele. Am încercat să schimb subiectul, dar era prea târziu. De atunci, fiecare întâlnire era plină de tensiune. Ana plângea nopți întregi în camera ei. Radu nu mai venea pe la noi decât rar și stânjenit.

Într-o seară, Ana a venit la mine cu ochii umflați:

— Mamă, nu mai pot… Tata îl umilește pe Radu de fiecare dată. Nu vreau să mă mărit așa!

Am luat-o în brațe și am plâns împreună. Îmi doream să pot repara totul, dar nu știam cum. Am încercat să vorbesc cu Ion:

— Te rog, gândește-te la Ana! Nu banii sunt totul.

— Maria, nu înțelegi! O să râdă lumea de noi! O să spună că ne-am măritat fata pe nimic!

Mândria lui era mai puternică decât dragostea pentru fiica noastră. În același timp, părinții lui Radu au început să evite orice discuție cu noi. „Nu avem cum să ajutăm mai mult”, mi-a spus mama lui Radu la telefon cu o voce stinsă.

Pregătirile pentru nuntă au devenit un câmp de luptă. Fiecare decizie — sala, muzica, meniul — era motiv de ceartă. Vlad s-a retras complet din discuții: „Nu mă mai interesează nunta asta. Parcă nici nu mai suntem familie.”

Într-o zi, Ana a venit acasă cu o decizie:

— Mamă… am anulat nunta.

Am simțit că mi se prăbușește lumea. Am încercat să o conving să se răzgândească:

— Ana, nu lăsa orgoliile noastre să-ți distrugă fericirea!

Dar ea era hotărâtă:

— Nu vreau să mă mărit într-o familie care se ceartă pentru bani. Mai bine singură decât nefericită.

Ion a tăcut o vreme după aceea. Apoi a început să dea vina pe mine:

— Dacă nu erai tu atât de moale cu toți… Poate că Ana ar fi avut alt destin!

Lunile au trecut în tăcere și răceală. Ana s-a mutat singură într-o garsonieră mică din oraș. Radu a plecat în Germania la muncă. Vlad abia dacă mai venea acasă.

Într-o seară ploioasă, am găsit o fotografie veche cu toți patru la mare, râzând fără griji. Am izbucnit în plâns și am simțit un gol imens în suflet.

M-am întrebat atunci: unde am greșit? De ce am lăsat banii și orgoliul să ne despartă? Oare câte familii din România trec prin același coșmar?

Poate că ar trebui să ne întrebăm mai des: ce contează cu adevărat? Fericirea copiilor sau părerea lumii? Dacă ați fi fost în locul meu… ce ați fi făcut?