Șaptezeci de ani în singurătate: Cum l-am pierdut pe fiul meu, Vlad

— Vlad, nu poți să vii nici azi? Am făcut sarmale, știu că-ți plac… Vocea mea tremura în receptor, iar răspunsul lui a venit sec, aproape mecanic:
— Mamă, nu pot. Ioana are nevoie de mine acasă. Poate altădată.
Apoi tăcere. O tăcere care s-a prelungit zile, săptămâni, luni. Mă uitam la telefon ca la o icoană, sperând că va suna. Dar nu suna.

Mă numesc Maria și am 69 de ani. Locuiesc singură într-un apartament vechi din Drumul Taberei. De când soțul meu, Gheorghe, s-a stins acum zece ani, Vlad a rămas singura mea lumină. L-am crescut singură, cu sacrificii, cu nopți nedormite și griji fără sfârșit. Am muncit ca asistentă medicală la Spitalul Universitar și am făcut tot ce mi-a stat în putință să nu-i lipsească nimic.

Îmi amintesc și acum ziua când mi l-a adus pe Vlad pe Ioana acasă. Era frumoasă, cu ochi verzi și păr lung, mereu aranjată. Am încercat să fiu primitoare, să-i gătesc ce-i place, să nu par o soacră băgăcioasă. Dar Ioana era rece. Nu-mi răspundea la întrebări decât monosilabic și mereu părea grăbită să plece.

După nuntă, Vlad a început să mă viziteze tot mai rar. La început am pus pe seama serviciului — lucra la o firmă de IT și avea proiecte peste proiecte. Dar apoi au venit scuzele: „Ioana nu se simte bine”, „Avem musafiri”, „Trebuie să mergem la părinții ei”.

Într-o zi, am sunat la ușa lor cu un cozonac cald. Ioana mi-a deschis și m-a privit ca pe un intrus.
— Maria, te rog să ne anunți înainte să vii. Avem și noi programul nostru…
Am simțit atunci că nu mai sunt binevenită. Vlad a apărut în spatele ei, cu ochii în pământ.
— Mamă, poate data viitoare…

Am plecat plângând pe stradă. M-am întrebat unde am greșit. Oare am fost prea prezentă? Prea sufocantă? Sau poate prea sinceră când i-am spus lui Vlad că Ioana pare distantă?

Anii au trecut și distanța dintre noi a crescut. De Crăciun primeam un mesaj sec: „Sărbători fericite!” De ziua mea — nimic. Prietenele mele din bloc își vedeau nepoții alergând pe holuri, iar eu îmi plimbam singură pașii prin apartament.

Într-o seară, am primit un telefon de la vecina de la trei:
— Maria, ai auzit? Vlad și Ioana au avut un băiețel!
Inima mi-a tresărit de bucurie și durere în același timp. Nu știam nimic. Nu fusesem anunțată. Am sunat imediat:
— Vlad, am auzit că ai devenit tată! Felicitări! Pot să vin să-l văd?
A urmat o pauză lungă.
— Mamă… Ioana nu vrea vizite acum. E obosită. O să te sun eu când se poate.
Nu m-a sunat niciodată.

Am început să mă închid în mine. Mergeam la piață doar ca să aud voci omenești. Mă uitam la pozele cu Vlad mic — cu ochii lui mari și zâmbetul sincer — și mă întrebam unde a dispărut băiatul meu.

Într-o zi, am primit o scrisoare de la Vlad. Scrisese cu mâna lui:
„Mamă,
Te rog să înțelegi că viața mea s-a schimbat. Ioana are nevoie de liniște și eu trebuie să fiu lângă familia mea. Nu vreau certuri sau reproșuri. Poate într-o zi vom putea vorbi ca înainte.”

Am citit scrisoarea de zeci de ori. Am plâns până nu am mai avut lacrimi.

Într-o duminică, la biserică, preoteasa m-a întrebat:
— Ce mai face Vlad?
Am zâmbit amar:
— E bine… cred.
Nu voiam să recunosc nimănui cât de tare mă doare absența lui.

Într-o seară târzie de toamnă, am găsit curajul să merg la ușa lor încă o dată. Am bătut încet, cu inima cât un purice. Mi-a deschis Vlad.
— Mamă… ce cauți aici?
— Vreau doar să-mi văd nepotul o clipă…
Ioana a apărut în spatele lui:
— Maria, ți-am spus deja că nu e momentul!
Vlad s-a uitat la mine cu ochii goi:
— Te rog să pleci…
Am plecat fără să mai spun nimic.

De atunci nu i-am mai văzut niciodată. Nici pe Vlad, nici pe nepotul meu.

Acum stau la fereastră și privesc copiii altora jucându-se în parc. Mă întreb dacă nepotul meu știe că exist sau dacă Vlad își amintește vreodată de mine când gustă sarmalele făcute de Ioana.

Poate am greșit undeva — poate am iubit prea mult sau prea puțin, poate n-am știut când să mă retrag sau când să insist. Dar oare e drept ca o mamă să fie alungată din viața copilului ei?

Voi ce credeți? Cât de mult ar trebui să lupte o mamă pentru copilul ei adult? Unde se termină dragostea și începe sufocarea?