Banii ascunși ai Leilei: Povara unei mame între adevăr și minciună

— Mamă, te rog, nu-i spune lui Adrian! Dacă află, nu știu ce s-ar întâmpla…

Vocea Leilei răsună în urechile mele de fiecare dată când deschid plicul cu bani. Stau la masa din bucătăria mea mică din Bacău, cu mâinile tremurânde peste bancnotele pe care fiica mea mi le trimite lunar. Privesc în jur: frigiderul aproape gol, rafturile cu doar câteva conserve și pâinea uscată de ieri. Mă încearcă un amestec de rușine și recunoștință. Fără banii Leilei, nu știu cum aș supraviețui, dar fiecare leu ascuns e o minciună care mă apasă tot mai greu.

Leila s-a măritat acum cinci ani cu Adrian. La început părea un băiat bun, muncitor, dar cu timpul a devenit tot mai posesiv și suspicios. Nu-i place ca Leila să aibă legături prea strânse cu familia ei, iar banii sunt mereu un subiect sensibil între ei. De aceea, Leila m-a rugat să nu-i spun niciodată că îmi trimite bani. „Adrian ar crede că nu ne descurcăm singuri și s-ar simți umilit”, mi-a spus ea într-o seară, cu ochii în lacrimi.

— Mamă, tu nu înțelegi… Dacă află, o să fie scandal mare. Poate chiar mă pune să aleg între tine și el.

Mi-a fost greu să accept această condiție. Eu am crescut-o pe Leila singură, după ce tatăl ei a murit într-un accident la combinat. Am tras din greu să-i ofer tot ce am putut. Acum, când ea are o viață mai bună la București, mă doare să văd că trebuie să se ascundă de soțul ei ca să mă ajute.

Într-o zi, când tocmai număram banii primiți de la Leila, a intrat vecina mea, doamna Viorica.

— Iar ai primit plic? Nu te temi că o să afle cineva?

Am zâmbit forțat.

— E doar o scrisoare de la Leila, nimic important.

Dar Viorica știe mai multe decât lasă să se vadă. În cartierul nostru mic, zvonurile circulă repede. Odată am auzit-o șoptind cu altă vecină:

— Maria primește bani de la fiică-sa, dar nu spune nimănui. Oare ginerele știe?

M-am simțit expusă, vulnerabilă. M-am întrebat dacă nu cumva Adrian va afla într-o zi adevărul și totul se va nărui.

Seara, când vorbesc cu Leila la telefon, simt mereu tensiunea dintre noi.

— Mamă, ai primit banii? Ai ce-ți trebuie?

— Da, mamă, mulțumesc… Dar nu-mi place să trăiesc așa, ascunzându-ne.

— Nu avem de ales! Adrian e tot mai nervos în ultima vreme. A pierdut niște bani la serviciu și e stresat. Dacă ar afla că îți trimit bani…

O aud cum oftează. Îmi imaginez cum stă în bucătăria ei modernă din București, cu frigiderul plin și copilul dormind în camera alăturată. Și totuși, nici acolo nu e liniște.

Într-o duminică, Adrian a venit pe neașteptate la mine. A zis că vrea să vadă dacă mă descurc singură.

— Maria, ai nevoie de ceva? Leila zice că ești bine, dar vreau să aud de la tine.

Mi-a fugit inima din piept. M-am bâlbâit:

— Sunt bine, Adrian… Nu-mi lipsește nimic.

El s-a uitat lung la mine, apoi la bucătărie.

— Frigiderul cam gol…

— Am fost la piață ieri, n-am apucat să gătesc.

A plecat fără să spună nimic altceva. După vizita lui, am simțit că pereții casei se strâng în jurul meu. Am sunat-o pe Leila imediat ce a plecat.

— Mamă, te rog să fii atentă! Dacă te întreabă ceva, nu-i spune nimic despre bani!

— Nu pot trăi așa! Mă simt ca o hoață în propria mea casă!

Leila a început să plângă la telefon.

— Știu… Dar nu pot altfel! Dacă Adrian află că-ți trimit bani, o să creadă că îl mint și pe el. O să creadă că nu-l respect sau că tu mă manipulezi!

Am tăcut amândouă câteva secunde lungi. Apoi mi-am șters lacrimile și am încercat să-i dau curaj.

— O să trecem noi și peste asta…

Dar adevărul e că nu știu cât mai pot duce această povară. În fiecare lună mă uit la plicul cu bani ca la un blestem și o binecuvântare în același timp. Mă gândesc dacă nu cumva ar fi mai bine să-i spun lui Adrian adevărul și să terminăm cu minciunile. Dar dacă asta ar însemna ca Leila să sufere? Dacă Adrian ar reacționa urât? Dacă ar rupe legătura cu mine sau, mai rău, cu ea?

Într-o seară ploioasă de noiembrie am primit un telefon neașteptat de la Adrian.

— Maria, putem vorbi?

Vocea lui era rece.

— Sigur… Ce s-a întâmplat?

— Am găsit niște extrase bancare ciudate la Leila. Ai idee despre ce e vorba?

Am simțit cum mi se taie respirația.

— Nu știu… Poate a plătit ceva pentru copil…

A tăcut câteva secunde.

— Maria, dacă aflu că cineva mă minte în familia asta…

A închis brusc. Am rămas cu telefonul în mână și cu inima cât un purice. În acea noapte n-am putut dormi deloc. M-am gândit la toate sacrificiile făcute pentru Leila și la cât de mult riscăm amândouă pentru un adevăr spus pe jumătate.

A doua zi dimineață am primit un mesaj de la Leila: „Mamă, Adrian știe ceva! Nu răspunde la nimic fără mine!”

Am simțit că mă sufoc sub greutatea acestui secret. M-am uitat din nou la bucătăria mea goală și m-am întrebat: oare cât timp putem trăi așa? Cât valorează liniștea unei familii dacă e clădită pe minciuni?

Poate că uneori dragostea de mamă cere sacrificii imposibile… Dar până unde putem merge ca să ne protejăm copiii fără să ne pierdem pe noi înșine?