Casa Secretă: Între Frate și Soție, O Inimă Frântă

— Mihai, trebuie să vorbim. Acum.

Vocea Ioanei era tăioasă, iar ochii ei nu mai aveau căldura de altădată. Era trecut de miezul nopții, iar liniștea casei noastre din Pitești era spartă doar de ceasul care bătea apăsat pe perete. M-am ridicat încet din fotoliu, simțind cum stomacul mi se strânge. De câteva săptămâni, atmosfera dintre noi era încărcată, dar nu-mi imaginam că urmează să se prăbușească totul.

— Ce s-a întâmplat? am întrebat, încercând să-mi ascund teama.

Ioana a tras aer adânc în piept și a lăsat capul în jos.

— Nu mai pot, Mihai. Nu mai pot să trăiesc cu minciuna asta. Trebuie să știi.

Am simțit cum inima îmi bate în piept ca un ciocan. În mintea mea s-au derulat toate scenariile posibile: poate că a pierdut banii de la nuntă, poate că a făcut o greșeală la serviciu. Dar adevărul era mult mai dureros.

— E vorba despre Radu… fratele tău.

Am simțit cum mi se taie respirația. Radu era cu doi ani mai mic decât mine, dar mereu am fost ca doi gemeni. Am crescut împreună la bunici, după ce părinții noștri au plecat la muncă în Italia. Ne-am sprijinit unul pe altul în toate necazurile, iar când l-am adus pe Radu să stea cu noi după ce și-a pierdut locul de muncă, am crezut că fac ceea ce trebuie pentru familie.

— Ce-i cu el? am întrebat, vocea tremurându-mi.

Ioana a început să plângă. Lacrimile îi curgeau pe obraji și nu mai putea vorbi. Am simțit un nod în gât și m-am apropiat de ea.

— Ioana, te rog… spune-mi!

— M-am apropiat prea mult de el… Am greșit, Mihai. Nu știu cum s-a întâmplat. A fost o singură dată, după ce te-ai certat cu el… Eu eram supărată pe tine, el era vulnerabil… S-a întâmplat.

Am simțit cum totul se prăbușește în jurul meu. Am ieșit pe balcon fără să spun nimic. Aerul rece de aprilie m-a izbit în față, dar nu m-a trezit din coșmar. Cum putea fratele meu să-mi facă una ca asta? Cum putea soția mea să mă trădeze?

A doua zi dimineață, Radu era deja la masă, cu ochii roșii de nesomn. Nu a spus nimic când m-a văzut. Am stat amândoi în tăcere până când Ioana a ieșit din dormitor și a plecat la serviciu fără să mă privească.

— Mihai… îmi pare rău, a spus Radu încet.

— De ce? am izbucnit eu. De ce ai făcut asta?

— N-am vrut… A fost o greșeală. Știu că nu mă vei ierta niciodată.

Am vrut să-l lovesc, dar m-am oprit. Eram prea obosit ca să mai simt furie. Tot ce simțeam era un gol imens.

Zilele care au urmat au fost un chin. Mama m-a sunat și a simțit că ceva nu e în regulă.

— Mihai, ce-ai pățit? Parcă nu mai ești tu…

N-am putut să-i spun adevărul. Cum să-i spun mamei că fiii ei s-au distrus unul pe altul?

La serviciu nu mă puteam concentra deloc. Colegii mă priveau ciudat, iar șeful mi-a atras atenția că nu-mi fac treaba ca înainte. Prietenii mei, Vlad și Sorin, au încercat să mă scoată la o bere, dar n-am avut putere nici să ies din casă.

Într-o seară, Ioana s-a întors acasă mai devreme și m-a găsit stând pe întuneric.

— Mihai… trebuie să decizi ce vrei să faci. Eu nu pot trăi așa la nesfârșit.

— Ce vrei să spui?

— Dacă vrei să divorțăm… sau dacă vrei să încercăm să reparăm ceva între noi.

Am privit-o lung. O iubeam încă, dar nu puteam trece peste trădare. Pe de altă parte, gândul că Radu ar rămâne singur pe lume mă sfâșia. Era fratele meu, sânge din sângele meu.

În acea noapte am visat casa bunicilor din satul natal — locul unde ne jucam toți trei când eram copii: eu, Radu și Ioana (ea venea vara la bunici în satul vecin). Mi-am dat seama că viața ne-a adus împreună ca să ne sprijinim, dar și ca să ne testăm limitele iertării.

A doua zi am chemat-o pe mama la noi acasă. Am simțit că trebuie să-i spun adevărul.

— Mamă… s-a întâmplat ceva grav între mine, Radu și Ioana. Nu știu dacă pot trece peste asta…

Mama a început să plângă în hohote.

— Voi sunteți tot ce am pe lume! Cum ați putut?

Am stat toți trei la masă ore întregi fără să spunem nimic. Fiecare era pierdut în gândurile lui.

În cele din urmă, am decis să plec câteva zile la țară, la casa bunicilor. Aveam nevoie de liniște ca să-mi pun ordine în gânduri. Radu a rămas la oraș, iar Ioana s-a mutat temporar la o prietenă.

În liniștea satului am revăzut copilăria noastră: râsetele din curte, serile cu povești la lumina lămpii, promisiunile făcute sub nucul bătrân că vom fi mereu împreună. Acum totul părea o minciună amară.

După o săptămână m-am întors acasă. Am chemat-o pe Ioana la o discuție finală.

— Nu pot uita ce s-a întâmplat, dar nici nu pot trăi cu ura asta în suflet. Vreau să divorțăm civilizat. Poate într-o zi o să pot ierta… dar acum nu pot.

Radu a plecat din oraș după aceea. Mi-a lăsat un bilet: „Îmi pare rău pentru tot ce ți-am făcut. Sper să poți fi fericit fără mine.”

Au trecut luni de atunci și încă mă trezesc noaptea cu inima strânsă de dor și regret. M-am împăcat cu mama și încerc să reconstruiesc ceva din viața mea.

Uneori mă întreb: cât de mult putem ierta pe cei dragi? Și dacă sângele chiar e mai gros decât apa… atunci de ce doare atât de tare când familia te trădează?