Ce am aflat când am vrut să-i cumpăr mamei o frigider nou

— Nu mai suport să văd frigiderul ăsta vechi, scârțâie de fiecare dată când îl deschide mama, am spus cu voce joasă, privind-o pe mama cum se chinuia să scoată o sticlă de lapte. Era ziua ei peste două săptămâni și voiam să-i fac o surpriză. Am pus mâna pe telefon și l-am sunat pe Vlad, fratele meu mai mare.

— Vlad, ce-ar fi să-i luăm mamei un frigider nou de ziua ei? Să punem bani amândoi, să fie ceva frumos, i-am spus cu entuziasm.

A urmat o tăcere apăsătoare la celălalt capăt al firului. Am auzit doar respirația lui grea, ca și cum ar fi fost deranjat că-l sunasem.

— Tu chiar crezi că merită? a izbucnit el brusc. După tot ce-a făcut?

Am rămas blocată. Nu mă așteptam la asta. Vlad nu era genul care să-și arate sentimentele, dar niciodată nu vorbise așa despre mama.

— Ce vrei să spui? am întrebat încet, simțind cum mi se strânge stomacul.

— Lasă, nu te mai preface că nu știi. Ți-a spus vreodată adevărul despre tata? Despre cum l-a alungat?

Am simțit cum îmi fuge pământul de sub picioare. Tata plecase când aveam șapte ani. Mama ne spusese mereu că nu s-au înțeles și că el a ales să plece. Niciodată nu am discutat mai mult despre asta.

— Vlad, nu înțeleg… Ce vrei să spui?

— Nu mai pot să țin în mine. Tata n-a plecat pentru că a vrut. Mama l-a dat afară după ce a aflat că avea datorii la jocuri de noroc. Dar nu doar atât… L-a amenințat că dacă nu dispare, îl face de râs în tot cartierul. Și știi ce-i mai rău? Că după aia s-a purtat ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Am simțit cum mi se umezește fața fără să-mi dau seama. Nu știam dacă plâng de furie sau de neputință.

— Și tu unde ai fost atunci? De ce n-ai spus nimic?

— Eram prea mic, dar am auzit totul. Am tăcut pentru tine, ca să nu suferi. Dar acum… nu pot să mă prefac că totul e bine. Eu nu pun niciun ban pentru frigiderul ăla. Dacă vrei să-i iei ceva, fă-o singură.

A închis telefonul fără să mai spună nimic. Am rămas cu mobilul în mână, tremurând. M-am uitat la mama, care tocmai își făcea o cafea și zâmbea obosită spre mine.

În zilele următoare, am încercat să mă port normal, dar nu reușeam. Mă uitam la mama și vedeam altceva: o femeie care ascundea secrete grele sub zâmbetul blând. Într-o seară, după ce am strâns masa, am prins curaj.

— Mamă, pot să te întreb ceva?

S-a uitat la mine mirată.

— Sigur, draga mea. Ce s-a întâmplat?

— De ce a plecat tata cu adevărat?

A lăsat farfuria din mână și s-a așezat la masă, cu ochii în pământ.

— Cine ți-a spus?

— Vlad… Mi-a zis că tu l-ai alungat.

A oftat adânc și pentru prima dată am văzut-o bătrână și obosită.

— Da, eu l-am dat afară. Nu mai puteam trăi cu frica în fiecare zi că vine cineva după noi pentru datoriile lui. Am făcut-o pentru voi, nu pentru mine. Poate n-am procedat bine… dar eram disperată.

Am simțit un nod în gât. Toată viața crezusem că tata ne-a abandonat, iar mama era victima. Acum vedeam totul altfel.

— De ce n-ai spus niciodată adevărul?

— Pentru că n-am vrut să-l urâți pe tatăl vostru. Și nici pe mine…

A izbucnit în plâns și am îmbrățișat-o fără să știu ce să spun. În noaptea aceea n-am dormit deloc. M-am gândit la Vlad, la tata, la mama și la mine. La cât de ușor judecăm fără să știm tot adevărul.

Ziua mamei a venit și i-am cumpărat singură frigiderul. Când l-au adus băieții de la magazin și l-au instalat, mama a plâns din nou — de data asta de bucurie și poate puțin de vinovăție.

Vlad n-a venit la ziua ei. I-am trimis o poză cu frigiderul nou și i-am scris: „Poate într-o zi o să putem vorbi toți trei.” Mi-a răspuns sec: „Poate.”

De atunci, relația dintre noi a rămas rece. Încerc uneori să-l sun, dar răspunde rar și vorbește puțin. Mama încearcă să se poarte ca înainte, dar știu că poartă povara trecutului în fiecare zi.

Mă întreb adesea: oare câte familii trăiesc cu astfel de secrete? Și cât de mult ne dorim să credem că totul e bine doar ca să putem merge mai departe? Poate că adevărul doare, dar minciuna ne macină încetul cu încetul… Voi ce ați fi făcut în locul meu?