Ceea ce am crezut că e corect – Povestea destrămării familiei mele din cauza unei alegeri

— Nu mai pot, Sorina! Nu mai pot să trăiesc cu minciuna asta! am urlat, cu pumnii strânși pe marginea mesei din bucătărie. Era trecut de miezul nopții, iar lumina slabă a becului bătea direct pe fața soției mele. Ochii ei, odinioară plini de blândețe, mă priveau acum ca pe un străin.

— Ce vrei să spui, Mihai? Ce-ai făcut? a întrebat ea, vocea tremurându-i ca o frunză în vânt.

Am simțit cum mi se strânge inima. Copiii dormeau în camera lor, iar liniștea apăsătoare din apartamentul nostru din cartierul Dristor părea să mă sufoce. De luni întregi mă luptam cu gândurile mele, cu vina care mă rodea pe dinăuntru. Totul începuse cu acea promovare la serviciu, la firma de construcții unde lucram de zece ani. Șeful meu, domnul Ilie, mi-a oferit șansa vieții: să conduc un proiect mare, dar cu o singură condiție – să accept niște „aranjamente” la licitație.

— Mihai, toți facem asta. Dacă nu iei tu banii ăștia, îi ia altcineva. Gândește-te la familie! mi-a spus el într-o zi, când stăteam amândoi în mașina lui scumpă.

Am acceptat. Am crezut că fac ceea ce trebuie pentru Sorina și pentru copii. Cu banii primiți am reușit să achităm ratele la apartament și să îi cumpărăm lui Vlad, băiatului nostru cel mare, un laptop nou pentru școală. Dar liniștea nu a durat mult.

Într-o seară, când m-am întors acasă mai devreme decât de obicei, l-am găsit pe Vlad plângând în baie. Îl hărțuiau colegii pentru că nu avea haine „de firmă”, iar eu nu știam cum să-i explic că banii nu aduc fericirea. Sorina a început să observe schimbările la mine: eram mereu nervos, absent, nu mai aveam răbdare nici cu ea, nici cu copiii.

— Mihai, ce se întâmplă cu tine? Nu mai ești omul pe care l-am cunoscut. Parcă ai fi mereu cu gândul în altă parte… m-a întrebat într-o seară, când încerca să mă îmbrățișeze.

Am izbucnit atunci. I-am spus totul: despre bani, despre aranjamentele murdare, despre frica ce mă urmărea zi și noapte. Sorina a început să plângă în hohote.

— Cum ai putut să faci asta? Pentru ce? Pentru niște bani murdari? Pentru un apartament? Pentru un laptop? Nu ți-ai dat seama că ne-ai pus pe toți în pericol?

A doua zi dimineață, Sorina a plecat la mama ei, luându-i pe copii cu ea. Am rămas singur în apartamentul care nu mai avea niciun sens fără râsetele lor. Zilele au trecut greu. La serviciu au început anchetele – cineva turnase totul la DNA. Domnul Ilie a dispărut peste noapte, iar eu am fost chemat la audieri.

Mama mea a venit într-o zi să mă vadă. M-a găsit stând pe canapea, cu ochii pierduți în tavan.

— Mihai, tu ai fost mereu băiat bun. Dar ai greșit. Trebuie să-ți asumi ce-ai făcut și să lupți pentru familia ta. Poate că Sorina te va ierta într-o zi…

Dar Sorina nu voia să audă de împăcare. M-a sunat doar ca să-mi spună că Vlad are nevoie de bani pentru meditații și că nu vrea să mă mai vadă niciodată.

— Nu pot să-i las pe copii fără tată! am încercat să-i spun.

— Copiii au nevoie de un tată demn, nu de unul care minte și fură! mi-a răspuns ea rece.

Am început să merg la biserică, să caut iertare și sens. Preotul m-a ascultat fără să mă judece.

— Fiecare om greșește, Mihai. Important e ce faci după aceea. Îți asumi sau fugi?

Am decis să colaborez cu anchetatorii și să spun tot adevărul. Am pierdut serviciul, reputația și familia. Prietenii s-au îndepărtat de mine; vecinii mă priveau ca pe un paria.

Într-o zi, Vlad a venit la mine. Era mai înalt decât îl țineam minte.

— Tată… De ce ai făcut asta? De ce n-ai avut încredere în noi?

Nu am știut ce să-i răspund. L-am îmbrățișat și am plâns amândoi.

Acum locuiesc singur într-o garsonieră mică din Rahova. Merg la muncă zilier unde apuc și încerc să-mi reconstruiesc viața pas cu pas. Nu știu dacă familia mea va mai fi vreodată întreagă sau dacă voi putea fi iertat cu adevărat.

Uneori mă întreb: oare chiar am făcut ceea ce era corect? Merită adevărul orice sacrificiu? Poate cineva să repare vreodată ceea ce a distrus cu propriile mâini?