Întâlnirea pe care nu o voi uita niciodată: O noapte de neuitat din toate motivele greșite

„Nu pot să cred că am ajuns aici”, mi-am spus în timp ce mă uitam în oglinda din baie, încercând să-mi calmez bătăile inimii. Era o seară de sâmbătă, iar eu mă pregăteam pentru întâlnirea cu Andrei, un bărbat pe care îl cunoscusem recent într-o librărie din centrul orașului. Ne-am întâlnit întâmplător, amândoi căutând același roman de mister. Conversația noastră a decurs natural, iar schimbul de numere a venit firesc. După câteva zile de mesaje și telefoane lungi, Andrei m-a invitat la cină într-un mic restaurant italian.

Am ajuns la restaurant cu câteva minute înaintea lui, suficient cât să-mi aleg un loc strategic, aproape de fereastră, unde lumina caldă a lămpilor stradale crea o atmosferă intimă. Când Andrei a intrat, am simțit cum inima îmi sare o bătaie. Era îmbrăcat elegant, cu un zâmbet care părea să lumineze întreaga încăpere.

„Bună seara, Maria! Sper că nu te-am făcut să aștepți prea mult”, a spus el, așezându-se în fața mea.

„Nici vorbă, am ajuns și eu de puțin timp”, i-am răspuns zâmbind.

Cina a început promițător. Conversația curgea lin între noi, iar mâncarea era delicioasă. Totul părea perfect până când telefonul lui Andrei a început să vibreze insistent pe masă. A încercat să-l ignore la început, dar după câteva apeluri ratate, și-a cerut scuze și a răspuns.

„Scuze, trebuie să răspund. E mama”, mi-a spus cu o privire îngrijorată.

Am încercat să nu trag cu urechea, dar tonul vocii lui Andrei a devenit din ce în ce mai tensionat. După câteva minute, a închis telefonul și și-a trecut mâna prin păr, vizibil afectat.

„E totul în regulă?” l-am întrebat cu grijă.

„Nu chiar… Mama mea are probleme de sănătate și tocmai mi-a spus că trebuie să merg acasă imediat”, mi-a răspuns el cu o voce tremurândă.

Am simțit cum un val de empatie mă cuprinde. „Vrei să te conduc? Pot să te ajut cu ceva?”

„Nu, nu e nevoie. Dar îți mulțumesc mult pentru înțelegere”, a spus el ridicându-se grăbit.

Am rămas singură la masă, simțindu-mă confuză și puțin dezamăgită. Însă nu aveam cum să fiu supărată pe el pentru că își punea familia pe primul loc. Am decis să rămân și să termin cina singură, încercând să-mi pun ordine în gânduri.

În timp ce mă gândeam la situația lui Andrei, am observat că un bărbat de la o masă alăturată mă privea insistent. M-am simțit inconfortabil și am încercat să-mi mut privirea spre fereastră, dar el s-a ridicat și s-a apropiat de masa mea.

„Scuze că te deranjez”, a spus el cu un zâmbet forțat. „Am observat că ești singură acum. Pot să-ți țin companie?”

„Mulțumesc, dar prefer să rămân singură”, i-am răspuns politicos dar ferm.

El nu părea să accepte refuzul meu și a continuat să insiste, ceea ce m-a făcut să mă simt tot mai inconfortabil. În acel moment, ospătărița a venit la masa mea și i-a cerut bărbatului să plece, observând că eram deranjată.

După ce situația s-a calmat, am decis că era timpul să plec acasă. Am plătit nota și am ieșit din restaurant cu un sentiment ciudat de neliniște. Pe drum spre casă, m-am gândit la cum o seară care părea promițătoare s-a transformat într-o experiență pe care nu o voi uita prea curând.

Ajunsă acasă, m-am întins pe pat și am reflectat asupra întâmplării. Îmi părea rău pentru Andrei și speram ca mama lui să fie bine. În același timp, nu puteam să nu mă întreb dacă această întâlnire era un semn că ar trebui să fiu mai precaută în viitor.

Oare cum ar trebui să procedez data viitoare când voi întâlni pe cineva nou? Este iubirea un risc pe care merită să ți-l asumi chiar și atunci când lucrurile nu merg conform planului?