Între două lumi: Povestea unei mame care nu-și poate accepta nora

— Radu, nu vezi că Ana nu te respectă? Ai văzut cum ți-a vorbit la masă?
Vocea mi-a tremurat, dar nu m-am putut abține. Era a treia oară săptămâna asta când încercam să-i deschid ochii fiului meu. El a oftat adânc, fără să mă privească.
— Mamă, te rog, nu mai începe. Ana e obosită, a avut o zi grea la serviciu.
M-am simțit ca și cum cineva mi-ar fi smuls inima din piept. Radu era tot ce aveam mai scump pe lume. L-am crescut singură după ce tatăl lui a murit într-un accident stupid de mașină. Am muncit pe brânci ca să-i ofer tot ce avea nevoie. Și acum, după atâția ani de sacrificii, o femeie străină îmi lua locul în viața lui.

Îmi amintesc prima dată când a adus-o pe Ana acasă. O fată simplă, cu ochi mari și blânzi, dar cu o mândrie care mă irita din prima clipă. Nu era de-a noastră. Nu știa să gătească sarmale, nu știa să spele rufele la mână, nu știa să se roage înainte de masă. Dar Radu o iubea și asta părea să fie suficient pentru el.

În fiecare duminică, când veneau la masă, încercam să găsesc motive să-i arăt lui Radu că Ana nu e potrivită pentru el. Odată am lăsat intenționat sare în ciorbă, știind că Ana va spune ceva. Și a spus:

— Elena, cred că ai pus prea multă sare…
— Poate că tu nu ești obișnuită cu mâncarea adevărată, Ana, i-am răspuns cu un zâmbet fals.

Radu s-a uitat la mine cu reproș, dar eu am simțit o satisfacție amară. Poate că va începe să vadă și el diferențele dintre noi.

Seara, când rămâneam singură în bucătărie, plângeam în șoaptă. Nu voiam să fiu rea, dar simțeam că pierd controlul asupra vieții mele. Prietenele mele îmi spuneau că trebuie să-l las pe Radu să-și trăiască viața, dar cum să fac asta când el era tot universul meu?

Într-o zi, am găsit un mesaj pe telefonul Anei. Era de la o colegă de serviciu și vorbeau despre un proiect important. Am făcut o poză mesajului și i-am trimis-o lui Radu cu un text scurt: „Vezi cu cine vorbește Ana ta?”

Nu știu ce speram să obțin. Poate voiam doar ca el să fie gelos, să-și dea seama că Ana nu-i acordă toată atenția lui. Dar Radu a venit acasă furios:

— Mamă, de ce te bagi în viața noastră? Ana muncește din greu pentru noi!
M-am simțit mică și neînsemnată. Pentru prima dată în viață, Radu ridicase tonul la mine.

În acea noapte nu am dormit deloc. M-am gândit la toate sacrificiile făcute pentru el: serile în care stăteam trează lângă patul lui când avea febră, zilele în care mergeam prin ploaie ca să-i cumpăr manuale pentru școală, anii în care am renunțat la orice vis personal doar ca el să fie fericit.

A doua zi dimineață am găsit un bilet pe masă: „Mamă, avem nevoie de spațiu. Vom sta o perioadă la Ana acasă.”

Am simțit că lumea mi se prăbușește. Casa era goală fără râsetele lui Radu sau pașii grăbiți ai Anei pe hol. M-am uitat la pozele de pe perete și am început să vorbesc cu ele:

— Ce am făcut greșit? De ce trebuie să aleg între dragostea de mamă și fericirea copilului meu?

Zilele au trecut greu. Prietenele mă evitau, vecinii mă priveau cu milă. La biserică mă rugam pentru iertare și pentru puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba.

Într-o duminică, Radu a venit singur acasă. Avea ochii roșii și părea obosit.

— Mamă… Ana vrea să divorțăm. Spune că nu mai poate suporta tensiunea dintre noi.

Am simțit o bucurie vinovată amestecată cu o durere sfâșietoare. Nu asta îmi dorisem? Să-l am din nou doar pentru mine? Dar privind în ochii lui Radu am văzut doar suferință.

— Mamă, te rog… ajută-mă! Nu vreau să o pierd pe Ana…

Atunci am realizat cât de mult greșisem. Încercând să-l protejez pe Radu, îi distrusesem fericirea.

Am mers la Ana și i-am cerut iertare. Am plâns amândouă în brațe minute în șir.

Astăzi încerc să-mi accept locul în viața fiului meu și să-i respect alegerile. Dar uneori mă întreb: oare dragostea de mamă poate fi prea mult? Cât de departe e prea departe atunci când vrei binele copilului tău?

Voi ce ați fi făcut în locul meu? Unde se termină grija și începe egoismul?