„Mama, tata are o iubită și o să-ți ia toți banii…” – Povestea Anei Dumitrescu din București

— Mama, pot să-ți spun ceva? — vocea lui Vlad tremura, iar ochii lui mari, căprui, mă priveau cu o teamă pe care nu o mai văzusem niciodată la el. Eram în mijlocul camerei, cu valiza deschisă pe pat, încercând să-mi împachetez hainele pentru o conferință la Cluj. M-am oprit, simțind cum inima mi se strânge. — Sigur, puiule, spune-mi orice, i-am răspuns, încercând să-mi ascund neliniștea.

Vlad s-a apropiat de mine, s-a uitat peste umăr, apoi a șoptit: — Tata are o iubită și o să-ți ia toți banii…

Am simțit cum îmi fuge pământul de sub picioare. Pentru o clipă, am crezut că nu am auzit bine. — Ce-ai spus, Vlad? — am întrebat, încercând să-mi păstrez calmul, deși în mintea mea se năruiau toate certitudinile. Vlad a început să plângă încet, cu sughițuri mici, și s-a cuibărit la pieptul meu. — Așa am auzit… Tata vorbea la telefon cu cineva și a zis că o să plece cu ea și că tu ai bani mulți…

Am simțit cum mă cuprinde o furie amestecată cu o durere surdă. Radu, soțul meu, fusese mereu distant în ultimele luni, dar am pus totul pe seama stresului de la serviciu. Nu mi-am imaginat niciodată că ar putea să mă trădeze, și mai ales să implice și copilul nostru în această mizerie. Am încercat să-l liniștesc pe Vlad, să-i spun că totul va fi bine, dar nici eu nu mai credeam în propriile cuvinte.

În noaptea aceea, nu am dormit deloc. Radu a venit târziu acasă, mirosind a parfum străin și cu ochii roșii de oboseală sau, poate, de vinovăție. Am vrut să-l confrunt pe loc, dar m-am abținut. Nu voiam să-l trezesc pe Vlad, nu voiam scandal. Am stat în întuneric, ascultându-i respirația grea, și mi-am făcut planuri. A doua zi, am plecat la conferință, dar mintea mea era departe, acasă, la Vlad și la Radu. Am început să caut indicii, să verific extrasele de cont, să fiu atentă la fiecare gest al lui Radu. Totul părea să se potrivească: întâlniri târzii, telefoane ascunse, scuze fără sens.

Când m-am întors acasă, am găsit pe masa din bucătărie o factură de la un hotel din Sinaia, pe numele lui Radu. Am simțit cum îmi explodează capul. Am luat factura și am așteptat să vină acasă. Când a intrat pe ușă, l-am privit în ochi și i-am întins hârtia. — Ce e asta, Radu? — am întrebat, cu vocea tăioasă. S-a uitat la mine, a oftat și a dat din umeri. — Ana, nu mai merge între noi. Am cunoscut pe altcineva. Nu voiam să afli așa, dar…

Am izbucnit în plâns. — Și Vlad? Te-ai gândit la el? La mine? La tot ce am construit împreună? — am strigat, fără să-mi pese că ne aud vecinii. Radu a ridicat din umeri, ca și cum totul era o formalitate. — Vlad e copil, o să înțeleagă. Și tu… tu ai banii, apartamentul, cariera. Eu nu mai pot, Ana. Mă sufoc aici.

Am simțit că mă prăbușesc. Nu era vorba doar de trădare, ci de felul în care Radu minimaliza tot ce însemna familia noastră. În zilele următoare, am încercat să mă adun. Vlad era speriat, nu mai voia să meargă la școală, plângea noaptea și mă întreba dacă o să-l părăsesc și eu. Încercam să-i explic că nu e vina lui, că adulții fac uneori greșeli, dar simțeam că nu sunt convingătoare nici pentru mine.

Radu a început să vină tot mai rar acasă. Într-o seară, a venit să-și ia câteva haine. — O să vorbim cu avocatul, Ana. Nu vreau scandal, dar vreau partea mea din tot ce avem. — Ce parte, Radu? Apartamentul e pe numele meu, banii sunt din munca mea! — am izbucnit. — Ai uitat că atunci când tu nu aveai nimic, eu te-am ajutat să-ți deschizi firma? — Nu contează, Ana. Avocatul meu spune că am dreptul la jumătate. Și să știi că nu vreau să mă răzbun, dar nici să plec cu mâna goală.

Am simțit că mă sufoc. Am început să mă tem pentru viitorul meu și al lui Vlad. Mă gândeam la toate sacrificiile făcute, la nopțile nedormite, la anii în care am pus familia pe primul loc. Acum, totul părea să se destrame din cauza egoismului și lașității unui om pe care l-am iubit. Am început să merg la terapie, să vorbesc cu prietenele mele, să caut soluții legale. Vlad a devenit mai retras, nu mai voia să iasă în parc, se temea că tatăl lui nu se va mai întoarce niciodată.

Într-o zi, mama mea a venit la mine și m-a găsit plângând în bucătărie. — Ana, nu ești singură. O să treci peste asta. Pentru Vlad, pentru tine. — Dar cum, mamă? Cum să-i explic copilului meu că tatăl lui a ales altă femeie și că vrea să ne lase fără nimic? — Nu-i explica. Iubește-l și arată-i că ești acolo pentru el. Restul se va rezolva.

Au urmat luni de negocieri, de procese, de nopți în care nu puteam să dorm de griji. Radu a încercat să mă intimideze, să mă facă să cedez. Dar am găsit în mine o forță pe care nu știam că o am. Am luptat pentru Vlad, pentru liniștea noastră, pentru dreptatea mea. Am câștigat procesul, am păstrat apartamentul și economiile, dar am pierdut ceva mult mai prețios: încrederea în oameni, în familie, în promisiuni.

Vlad a început să-și revină încet. Merge la terapie, are prieteni noi, iar eu încerc să-i fiu mamă și tată. Uneori, noaptea, mă întreb dacă am făcut tot ce trebuia, dacă nu cumva puteam salva ceva din căsnicia noastră. Alteori, mă uit la Vlad și știu că am ales corect. Dar rana trădării rămâne, la fel ca și teama că, oricât ai construi, totul se poate nărui într-o clipă.

Oare câți dintre noi trăim cu frica asta, cu întrebarea dacă suntem cu adevărat în siguranță lângă cei pe care îi iubim? Voi ce ați face dacă ați fi în locul meu?