Răzbunarea bunicii Laura asupra vânzătorului de la magazinul alimentar

„Cum îndrăznești să vorbești așa cu mine, tinere?” am strigat eu, cu vocea tremurândă de furie și umilință. Eram în fața tejghelei de la magazinul alimentar din colțul străzii, iar vânzătorul, un băiat pe nume Andrei, mă privise cu dispreț când îi cerusem să-mi schimbe o pâine care era mucegăită. „Doamnă, dacă nu vă convine, puteți merge în altă parte,” mi-a răspuns el, ridicând din umeri cu o indiferență care m-a făcut să-mi clocotească sângele în vene.

Am plecat de acolo cu capul plecat, dar cu o hotărâre fermă în suflet. Nu era prima dată când Andrei mă trata cu lipsă de respect. De fiecare dată când intram în magazin, simțeam cum privirea lui mă judeca, ca și cum simpla mea prezență îi era o povară. Dar de data asta, umilința fusese prea mare. Trebuia să fac ceva.

În acea seară, m-am așezat la masa din bucătărie și am început să-mi croiesc un plan. Nu eram genul de persoană care să caute răzbunare, dar simțeam că trebuie să-i dau o lecție lui Andrei. Am decis să-i fac o farsă care să-l pună într-o lumină proastă în fața șefului său. Aveam nevoie de un complice și m-am gândit imediat la vecina mea, Maria.

„Laura, ești sigură că vrei să faci asta?” m-a întrebat Maria când i-am povestit planul meu. „Poate că ar trebui să-l lași în pace. E doar un băiat tânăr, poate are și el problemele lui.”

„Nu, Maria!” am răspuns eu cu hotărâre. „Trebuie să învețe că nu poate trata oamenii așa. Dacă nu-i dau eu o lecție, cine o va face?”

A doua zi dimineață, am mers împreună cu Maria la magazin. Am așteptat până când Andrei a fost ocupat cu alți clienți și am început să punem în aplicare planul nostru. Maria a început să se prefacă că are nevoie de ajutor urgent la unul dintre rafturi, iar eu am profitat de ocazie pentru a strecura câteva produse în geanta mea fără să fiu observată.

Totul a mers conform planului până când am ajuns la casă. Andrei ne-a privit suspicios și a cerut să ne verifice gențile. Inima îmi bătea nebunește în piept, dar am încercat să-mi păstrez calmul.

„Doamnă Laura, ce avem aici?” a întrebat el cu un zâmbet triumfător pe buze când a găsit produsele ascunse. „Se pare că nu sunteți atât de nevinovată pe cât păreați.”

M-am simțit rușinată și umilită din nou, dar mai ales dezamăgită de mine însămi. Planul meu se întorsese împotriva mea și acum eram eu cea care trebuia să dea explicații.

În timp ce mă întorceam acasă cu Maria, am realizat cât de greșit fusese totul. Încercasem să-i dau o lecție lui Andrei, dar în schimb primisem eu una mult mai valoroasă. Răzbunarea nu aduce niciodată satisfacția dorită și nu face decât să adâncească conflictele.

În zilele următoare, am evitat magazinul și m-am gândit mult la ce s-a întâmplat. Într-o dimineață, am decis să mă întorc și să vorbesc cu Andrei. Am intrat în magazin cu inima strânsă și l-am găsit aranjând niște produse pe rafturi.

„Andrei,” i-am spus încet, „vreau să-ți cer scuze pentru ce s-a întâmplat. Am greșit și îmi pare rău.”

El s-a uitat la mine surprins și apoi mi-a zâmbit ușor. „Doamnă Laura, și eu îmi cer scuze dacă v-am tratat urât. Uneori sunt prea stresat și uit că trebuie să fiu mai răbdător cu oamenii.”

Am plecat de acolo cu sufletul mai ușor și cu o lecție importantă învățată. Poate că uneori trebuie să ne punem în locul celuilalt înainte de a judeca sau a acționa impulsiv.

Mă întreb acum: oare câte conflicte ar putea fi evitate dacă am avea mai multă empatie unii față de alții?