Sclavia de weekend – Povara așteptărilor unei soacre românce

— Nu te-ai apucat încă de curățenie? strigă vocea răgușită a Ilonei din pragul bucătăriei, în timp ce eu încercam să-mi savurez cafeaua de dimineață. M-am uitat la ceas: era abia 7:30. Gabi, soțul meu, se furișa deja spre baie, evitând privirea mamei lui.

— Vin imediat, doamnă Ilona, răspund cu voce joasă, încercând să-mi ascund oboseala. De când m-am măritat cu Gabi și ne-am mutat la casa părinților lui, fiecare weekend a devenit o repetiție a aceluiași scenariu: curățenie generală, gătit pentru o armată și grădinărit până la epuizare.

Ilona nu accepta jumătăți de măsură. Pentru ea, o noră bună era cea care muncea fără să crâcnească, care nu-și permitea să stea jos până nu sclipea totul în jur. Mama mea îmi spunea mereu: „Ai grijă, fata mea, să nu te pierzi pe tine în casa altuia.” Dar cine ascultă sfaturile mamei când e îndrăgostit?

Într-o sâmbătă, după ce am frecat podelele până mi-au amorțit mâinile, am auzit-o pe Ilona vorbind cu vecina peste gard:

— Nu știu ce să zic, Marioara, fata asta parcă nu are tragere de inimă. Pe vremea mea, la ora asta era totul gata!

Am simțit cum mi se strânge stomacul. M-am dus la Gabi, care încerca să repare un robinet în curte.

— Gabi, nu mai pot. Simt că orice aș face nu e destul. Tu nu vezi că mama ta nu mă suportă?

El a oftat adânc:

— Știu, dar e greu să-i schimbi obiceiurile. Așa a fost mereu. Dacă îi zic ceva, se supără și mai tare.

— Dar noi? Noi când trăim pentru noi?

A dat din umeri și s-a întors la treabă. M-am simțit singură ca niciodată.

Seara, la cină, Ilona a început iar:

— Supa asta e cam fadă. Pe vremea mea, nici nu se punea problema să nu iasă mâncarea gustoasă. Și uite ce praf e pe mobilă! Ce faci toată ziua?

Tata-socru, domnul Ion, stătea cu capul în ziar și nu scotea o vorbă. Gabi își privea farfuria. Am simțit că mă sufoc.

Într-o duminică am încercat să-mi iau inima în dinți:

— Doamnă Ilona, aș vrea să mergem și noi la plimbare azi. Să ieșim puțin din casă.

A izbucnit:

— Plimbare? Până nu terminăm treaba? Pe vremea mea nici nu visam la așa ceva! Voi tinerii numai la distracție vă gândiți!

Am ieșit pe terasă și am plâns în tăcere. M-am întrebat dacă viața mea va fi mereu așa: alergând după aprobarea unei femei care nu mă va accepta niciodată cu adevărat.

Într-o zi am primit un telefon de la mama:

— Ce faci, draga mea? Pari obosită mereu când vorbim.

— Sunt bine, mamă…

Dar vocea mi s-a frânt. Mama a tăcut o clipă și apoi mi-a spus:

— Nu uita cine ești. Nu te lăsa călcată în picioare. Viața ta contează.

Cuvintele ei mi-au rămas în minte toată ziua. Am început să mă gândesc serios dacă merită să sacrific totul pentru o familie care nu mă vede decât ca pe o slugă.

Într-o seară, după ce Ilona a făcut iar scandal că nu am spălat geamurile „ca lumea”, am izbucnit:

— Gata! Nu mai pot! Nu sunt menajera nimănui! Am venit aici să fiu parte din familie, nu să fiu pedepsită în fiecare zi!

Ilona s-a uitat la mine ca la o străină:

— Dacă nu-ți convine, poți pleca!

Gabi a încercat să intervină:

— Mamă, te rog…

Dar ea l-a întrerupt:

— Tu taci! Dacă n-ai învățat nimic de la mine…

Am fugit în cameră și am început să-mi fac bagajele printre lacrimi. Gabi a venit după mine:

— Nu pleca… Hai să găsim o soluție!

— Care soluție? Să trăim mereu sub papucul mamei tale? Eu vreau o viață normală!

A doua zi dimineață am plecat la mama mea. Am stat acolo două săptămâni. Gabi venea zilnic să mă vadă și încerca să mă convingă să ne întoarcem împreună acasă sau să găsim un apartament doar pentru noi.

După multe discuții și lacrimi, am decis: ne mutăm cu chirie într-o garsonieră micuță. Ilona n-a vorbit cu noi luni întregi. Dar pentru prima dată după ani de zile am simțit că respir din nou.

Uneori mă întreb: cât de mult trebuie să sacrificăm pentru familie? Unde se termină respectul și începe abuzul? Voi ce ați fi făcut în locul meu?