Umbra Banilor: Povara Secretă a Mamei

— Mamă, te rog, nu-i spune Deliei nimic. Niciodată.

Vocea lui Darius tremura, iar ochii îi fugeau spre fereastra aburită de ploaia de noiembrie. Ținea în mână plicul cu bani, iar eu simțeam cum mi se strânge stomacul. Nu era prima dată când primeam de la el o sumă atât de mare, dar niciodată nu-mi ceruse atât de apăsat să păstrez secretul.

— Dar, Darius, nu e corect… — am început eu, dar el m-a întrerupt brusc.

— Mamă, te rog! Nu vreau discuții acasă. Delia n-ar înțelege. E mai bine așa. Ai încredere în mine.

Am tăcut. Am luat plicul și l-am pus în sertarul cu prosoape, acolo unde nu căuta nimeni niciodată. În acea seară n-am dormit deloc. Mă întrebam ce fel de mamă sunt dacă accept banii fiului meu pe ascuns, dacă nu cumva îi fac rău, dacă nu cumva îi fac rău și Deliei, norei mele, care mă privea mereu cu o politețe rece.

A doua zi la prânz, Delia a venit la mine cu o tavă de prăjituri.

— Ați vorbit aseară mult cu Darius? — m-a întrebat ea, cu un zâmbet forțat.

— Da, am discutat puțin… despre serviciu, despre vreme… — am bâiguit eu, simțind că obrajii mi se aprind.

Delia s-a uitat lung la mine. Am simțit că știe ceva sau că bănuiește. De atunci, fiecare întâlnire cu ea a devenit un test al nervilor mei. Îmi era teamă să nu scap vreo vorbă, să nu mă trădez printr-un gest.

Darius lucra mult. Venea rar acasă și tot mai des îmi scria mesaje scurte: „Mamă, ai nevoie de ceva? Ai primit banii?” Îi răspundeam mereu că sunt bine, dar în sufletul meu creștea o neliniște apăsătoare. Într-o duminică, când toată familia era la masă, Delia a izbucnit:

— Darius, tu chiar crezi că nu-mi dau seama că ascunzi ceva? De ce dispar bani din cont? De ce ești mereu nervos?

Darius s-a uitat la mine. Am simțit cum mă strânge inima. Dacă ar fi spus adevărul, ar fi fost ca și cum aș fi trădat promisiunea făcută fiului meu. Dacă tăceam, continuam să mint.

— Nu ascund nimic important — a spus el, evitând privirea Deliei.

— Atunci de ce nu avem niciodată bani pentru vacanță? Pentru copil? Pentru noi?

Am simțit cum privirile lor se îndreaptă spre mine. Am vrut să spun ceva, orice, dar cuvintele mi-au rămas blocate în gât.

În acea noapte am plâns. M-am gândit la anii în care am crescut singură doi copii după ce soțul meu ne-a părăsit pentru altă femeie. La sacrificiile făcute ca Darius să termine facultatea la București. La nopțile în care nu aveam bani nici pentru pâine și totuși găseam o cale să le pun ceva pe masă.

Poate că Darius simțea că trebuie să-mi întoarcă totul acum. Poate că era felul lui de a-și arăta recunoștința sau vinovăția pentru că nu e aproape de mine. Dar oare era corect să accept? Oare nu-i luam din libertate? Nu-i distrugeam familia?

Într-o zi, sora mea, Mariana, m-a sunat:

— Tu știi că lumea vorbește? Cică Darius are datorii sau vreo amantă… Ai grijă ce faci!

M-am simțit mică și neputincioasă. Nu puteam vorbi cu nimeni despre adevărata povară pe care o duceam. Nici măcar cu fiica mea mai mică, Ioana, care mereu mă întreba de ce sunt atât de abătută.

Timpul trecea și relația dintre Darius și Delia se răcea pe zi ce trecea. Într-o seară, Darius a venit la mine abătut:

— Mamă… cred că Delia vrea să divorțeze. Spune că nu mai are încredere în mine.

L-am privit lung și am simțit cum mă sufoc de vinovăție.

— Darius… poate ar trebui să-i spui adevărul. Poate ar trebui să nu-mi mai dai bani… Eu mă descurc.

— Nu pot! Tu ai nevoie! Nu vreau să te las singură!

— Dar tu? Tu ce ai nevoie? Ai nevoie de liniște acasă…

A izbucnit în plâns ca un copil. L-am strâns în brațe și am simțit cât de greu îi este să fie prins între două iubiri: cea pentru mama lui și cea pentru soția lui.

Într-o dimineață, Delia a venit la mine direct:

— Vreau să știu adevărul. Ce se întâmplă între tine și Darius?

Am simțit că nu mai pot minți. Am povestit totul printre lacrimi: despre banii primiți, despre promisiunea făcută, despre frica mea de a pierde iubirea fiului meu sau respectul ei.

Delia a tăcut mult timp. Apoi a spus încet:

— Nu banii contează… ci faptul că ne-am mințit unii pe alții. Cât valorează liniștea unei familii?

De atunci lucrurile s-au schimbat. Darius nu-mi mai trimite bani pe ascuns. Relația lor s-a reparat încet-încet, iar eu am învățat să cer ajutor fără rușine și să spun adevărul chiar dacă doare.

Uneori mă întreb: oare cât valorează dragostea unei mame? Poate fi ea cumpărată cu bani sau e doar o povară pe care o ducem toată viața? Voi ce ați fi făcut în locul meu?