Un singur nepot e de ajuns! Lupta mea cu decizia soacrei
— Nu, nu se poate! Nu mai vreau încă un nepot!
Vocea soacrei mele, doamna Viorica, a răsunat ca o sentință în sufrageria noastră mică din Pitești. Mâinile îmi tremurau pe cana de ceai, iar privirea lui Radu, soțul meu, era pierdută între mine și mama lui. Simțeam cum aerul devine greu, ca și cum fiecare respirație era o luptă.
— Mamă, te rog… nu e decizia ta, a încercat Radu să spună, dar vocea i s-a stins sub privirea rece a Vioricăi.
În acea zi, lumea mea s-a prăbușit. Eram însărcinată cu al doilea copil, iar vestea care ar fi trebuit să aducă bucurie a devenit începutul unui coșmar. Soacra mea, o femeie obișnuită să controleze totul, a decis că familia noastră nu are nevoie de încă un copil. „Un nepot e de ajuns! Nu suntem la țară să facem copii pe bandă rulantă!”, spunea ea mereu.
Am crescut într-o familie modestă din Târgoviște, unde fiecare copil era o binecuvântare. Pentru mine, ideea că cineva ar putea decide câți copii să am era de neconceput. Dar aici, în casa noastră, vocea Vioricăi era lege. Radu era prins între două focuri: iubirea pentru mine și loialitatea față de mama lui.
— Nu pot să cred că tu chiar vrei să păstrezi copilul ăsta! Ai văzut cât de greu ne-a fost cu Daria? Cine te ajută? Eu nu mai pot! a izbucnit într-o seară Radu, după ce mama lui plecase.
L-am privit cu lacrimi în ochi. Daria, fetița noastră de patru ani, dormea liniștită în camera ei. M-am simțit singură și trădată. Unde era bărbatul care îmi promisese că va fi mereu lângă mine?
— Radu, nu pot să fac asta… Nu pot să renunț la copilul nostru doar pentru că mama ta vrea liniște! E viața noastră!
El a oftat adânc și a ieșit din cameră fără să spună nimic. Zilele următoare au fost un șir nesfârșit de certuri și tăceri apăsătoare. Viorica venea zilnic cu „sfaturi”:
— Să nu crezi că dacă-l naști o să te ajut! Eu am crescut trei copii singură, dar vremurile s-au schimbat! Acum nu mai e nevoie de atâția guri de hrănit!
Vecinele șușoteau pe la colțuri. „Ai auzit? Nora Vioricăi iar e gravidă… Ce-o fi în capul ei?”
M-am simțit izolată. Mama mea mă suna zilnic, dar nu voiam să-i spun cât sufăr. Nu voiam să-i dau motive de îngrijorare. Într-o zi, după ce am plâns ore întregi în baie, am decis că trebuie să fac ceva. Am mers la biserică, la părintele Mihai.
— Copila mea, nimeni nu are dreptul să-ți spună ce să faci cu viața ta. Dumnezeu ți-a dat acest dar. Ai credință și curaj!
Cuvintele lui mi-au dat putere. Am început să vorbesc mai deschis cu Radu:
— Dacă vrei să pleci, pleacă! Dar eu nu renunț la copilul nostru!
El m-a privit lung, cu ochii umezi:
— Nu vreau să te pierd… Dar mama… dacă ne întoarce spatele?
— Atunci vom merge înainte singuri!
A fost pentru prima dată când am simțit că am ales pentru mine. Dar lupta era departe de a se fi terminat. Viorica a început să mă ignore complet. La ziua Dariei nici măcar nu a venit. Rudele au început să mă evite la evenimentele de familie.
Într-o seară, după o ceartă aprinsă cu Radu, am ieșit pe balcon și am privit orașul luminat. M-am întrebat dacă merită tot acest chin. În burtica mea, viața creștea liniștită, fără să știe de războiul din jur.
Au urmat luni grele. Sarcina a fost dificilă; am avut nevoie de repaus la pat. Radu s-a schimbat treptat. A început să mă ajute mai mult prin casă, să stea cu Daria și chiar să-mi aducă flori fără motiv.
— Îmi pare rău că te-am lăsat singură… Mi-e greu fără mama aproape, dar tu ești familia mea acum.
Când l-am auzit spunând asta, am simțit că totul are un sens. Am născut un băiețel sănătos pe care l-am numit Vlad. Viorica a venit la spital abia după două zile. A privit copilul fără să spună nimic și a plecat.
Au trecut doi ani de atunci. Relația cu soacra mea e rece, dar am învățat să trăiesc cu asta. Radu e un tată minunat pentru Daria și Vlad. Uneori mă gândesc la toate femeile care trec prin astfel de lupte tăcute în familiile lor.
Oare câte dintre noi avem curajul să ne apărăm copiii și demnitatea? Câte dintre noi alegem să fim fericite chiar dacă asta înseamnă să fim judecate sau respinse? Poate povestea mea va da curaj cuiva care are nevoie chiar acum.