Vizita la soacră: ziua în care am aflat adevărul care mi-a sfâșiat familia

— Nu-mi place cum mă privește, mamă, am șoptit, încercând să-mi ascund neliniștea în timp ce mă uitam la soacra mea, doamna Maria, cum amesteca încet în ceaunul cu sarmale. Era o după-amiază de sâmbătă, iar soțul meu, Radu, se retrăsese în curte să repare gardul, lăsându-mă singură cu ea în bucătărie. Mirosul de varză și carne plutea greu în aer, dar nu reușea să acopere tensiunea care se simțea între noi.

— Ce tot spui acolo, Ilinca? a răspuns mama lui Radu, fără să mă privească. Vocea ei era tăioasă, ca o lamă ascunsă sub zâmbetul politicos. — Nu te privește nimeni urât. Poate doar conștiința ta te mustră.

Am simțit cum mi se strânge stomacul. De ani de zile încercam să mă apropii de ea, să-i câștig încrederea și respectul. Dar mereu părea că știe ceva ce eu nu știam, că mă judecă pentru un păcat pe care nu-l comisesem. Am încercat să ignor sentimentul și să mă concentrez pe tăiatul legumelor.

— Radu nu ți-a spus niciodată adevărul despre tatăl lui, nu-i așa? a continuat ea brusc, fără avertisment.

Mâna mi-a tremurat pe cuțit. — Ce vrei să spui?

S-a oprit din amestecat și m-a privit direct în ochi pentru prima dată în acea zi. — Poate ar fi timpul să afli. Să nu mai trăiești în minciună.

Am simțit cum mi se taie respirația. De când îl cunoscusem pe Radu, povestea familiei lui fusese mereu vagă. Tatăl lui „plecase” când era mic, iar Maria nu vorbea niciodată despre el. Radu evita subiectul sau schimba vorba.

— Nu e treaba mea, am încercat să spun, dar vocea mi-a ieșit stinsă.

— Ba este! a ridicat tonul Maria. — Pentru că minciunile ne otrăvesc pe toți. Și dacă tu ai fi mamă, ai vrea să știi adevărul despre bărbatul cu care îți împarți viața.

Am lăsat cuțitul jos și m-am așezat la masă, simțind că picioarele nu mă mai țin. — Spune-mi atunci. Spune-mi tot.

Maria a oftat adânc și s-a așezat în fața mea. — Tatăl lui Radu nu a plecat niciodată la muncă în Italia, cum ți-a spus el. A plecat la altă femeie, aici, în oraș. Și nu s-a mai întors niciodată la noi.

Am simțit cum lumea mi se prăbușește. — Dar… Radu mi-a spus că… că a murit acum zece ani!

— Așa i-am spus și eu lui. Am crezut că-l protejez. Dar adevărul e că trăiește bine-mersi cu noua lui familie, la două străzi de aici.

Nu-mi venea să cred. — Și Radu nu știe?

— Nu a vrut niciodată să afle. S-a mințit singur ani de zile. Dar tu meriți să știi cu cine împarți patul.

Am rămas mută minute bune. În mintea mea se derulau toate momentele în care Radu se ferea de subiectul tatălui său, toate privirile triste pe care le surprinsesem la el când vedea familii fericite pe stradă.

— De ce îmi spui asta acum? am întrebat cu voce tremurată.

Maria s-a ridicat brusc și a început să strângă masa nervos. — Pentru că m-am săturat de minciuni! Pentru că vreau ca nepotul meu să crească într-o familie unde adevărul contează!

M-am ridicat și eu, simțind cum furia și durerea se amestecau în mine ca un vârtej. — Dar dacă îi spun lui Radu? Dacă nu poate suporta adevărul?

— Atunci poate e timpul să devină bărbat! a izbucnit ea.

Ușa s-a deschis brusc și Radu a intrat, cu mâinile murdare de vopsea și fața obosită. — Ce se întâmplă aici? De ce țipați?

Am simțit cum lacrimile îmi urcă în ochi. — Radu… trebuie să vorbim.

Maria a ieșit din bucătărie fără să mai spună nimic, lăsându-ne singuri. I-am povestit tot ce aflasem, cu vocea frântă și mâinile tremurânde. Radu a tăcut mult timp după ce am terminat.

— Știam… într-un fel am știut mereu, a spus el într-un final, privind pe fereastră. Dar era mai ușor să cred că tata e mort decât că ne-a abandonat pentru altcineva.

M-am apropiat de el și l-am luat de mână. — Nu trebuie să porți singur povara asta.

A izbucnit în plâns pentru prima dată de când îl cunoșteam. L-am ținut strâns la piept și am plâns împreună, simțind cum zidurile dintre noi se prăbușesc una câte una.

Seara aceea ne-a schimbat pentru totdeauna. Am început să vorbim deschis despre trecutul lui, despre fricile mele și despre ce fel de familie vrem să fim pentru copilul nostru nenăscut.

Dar relația cu Maria s-a răcit și mai tare. Nu m-a iertat niciodată că i-am spus lui Radu adevărul. Iar eu încă mă întreb dacă am făcut bine sau rău.

Uneori mă uit la soțul meu când doarme și mă întreb: oare cât de bine cunoaștem oamenii pe care îi iubim? Și cât din ceea ce suntem e construit pe adevăr sau pe minciuni convenabile?