„După nuntă, fiica mea și soțul ei s-au mutat cu mine”: S-ar putea să fie timpul să le spun că și-au depășit bun venitul
De când era Adelina mică, eu, Nova, am investit toată energia mea pentru a-i asigura o viață confortabilă. Buticul meu mic, situat în inima orașului nostru pitoresc, a avut zile mai bune, dar a oferit suficient pentru a ne descurca. Adelina a fost singurul meu copil, și după ce tatăl ei ne-a părăsit când ea avea doar trei ani, a fost datoria mea să îndeplinesc rolurile ambilor părinți.
Adelina a fost un copil inteligent și ambițios, visând mereu mai mult decât putea oferi orașul nostru mic. Când a împlinit 15 ani, buticul a suferit un impact financiar semnificativ din cauza unui nou concurent mai mare. Am luptat, dar am reușit să strâng suficient pentru a o ține în școală și pentru a menține stilul nostru de viață modest.
Anii au trecut, și Adelina a absolvit facultatea cu onoruri. La petrecerea de absolvire, ne-a prezentat lui Robert, prietenul ei. Era un tânăr fermecător, care studia pentru a deveni arhitect. Păreau perfecți unul pentru celălalt, și în doi ani s-au căsătorit.
Nunta a fost un eveniment frumos, deși mi-a solicitat la maximum finanțele. Presupuneam că se vor muta și își vor începe viața împreună în altă parte, dar ei aveau alte planuri. Firma de arhitectură a lui Robert a dat faliment, victimă a recesiunilor economice, iar slujba Adelei în marketing digital abia le acoperea cheltuielile personale. Au întrebat dacă pot să rămână cu mine temporar, și desigur, nu am putut să o refuz pe fiica mea.
Lunile s-au transformat într-un an, și un an se apropia de doi. Buticul meu nu și-a revenit niciodată complet, și cu presiunea financiară suplimentară de a susține trei adulți, m-am trezit lucrând ore mai lungi și confruntându-mă cu datorii crescânde. În ciuda acestui fapt, am observat că Robert părea mai puțin motivat să-și găsească un nou loc de muncă, petrecând zile întregi pe canapea sau ieșind cu prietenii, în timp ce Adelina lucra de acasă.
Tensiunea din casă a crescut. Îmi iubeam fiica și nu voiam să tensionez relația noastră, dar era clar că deveniseră prea confortabili cu situația actuală. Facturile se acumulau, iar sănătatea mea a început să se deterioreze din cauza stresului și orelor lungi de muncă.
Într-o seară, am decis că era timpul pentru o conversație serioasă. I-am chemat să stăm de vorbă și mi-am exprimat îngrijorările, sperând că vor înțelege. Cu toate acestea, discuția nu a decurs cum plănuiam. Adelina a devenit defensivă, acuzându-mă că nu îi susțin în timpurile grele. Robert a rămas tăcut, ceea ce doar mi-a alimentat frustrarea.
Cearta a escaladat, și cuvinte dure au fost schimbate. În acea noapte, Adelina și Robert și-au strâns lucrurile și au plecat. Liniștea pe care au lăsat-o în urmă a fost asurzitoare. Îmi doream să-și găsească independența, dar nu în acest mod. Săptămânile care au urmat au fost pline de regret și un sentiment profund de pierdere. Mi-era dor teribil de fiica mea, iar ruptura dintre noi părea să se lărgească cu fiecare zi care trecea.
Până la urmă, dorința mea ca ei să se descurce singuri mi-a costat relația cu fiica mea. Buticul a continuat să se târască, un memento constant al tuturor lucrurilor care s-au întâmplat. Speram că într-o zi Adelina va înțelege de ce a trebuit să îi împing să plece, dar pentru moment, am fost lăsată să înfrunt liniștea unei case goale, plină de amintiri ale zilelor mai bune.