De ce ai adus un copil pe lume dacă nu ai timp să-l iubești?

— Nu mai înțeleg nimic, Ana! De ce ai adus un copil pe lume dacă nu ai timp să-l iubești? am izbucnit într-o seară, cu vocea tremurândă, în timp ce nepotul meu, Vlad, se juca singur pe covor, iar tu răspundeai la emailuri pe telefon.

Ana a ridicat privirea spre mine, obosită, dar cu acea hotărâre rece pe care o cunosc prea bine. — Mamă, nu e atât de simplu. Știi cât am muncit ca să ajung aici. Și Mihai la fel. Nu putem renunța acum. Vlad are tot ce-i trebuie.

Am simțit cum mă sufoc. M-am aplecat spre Vlad, i-am mângâiat părul moale și am încercat să-i smulg un zâmbet. Dar el s-a uitat la mine cu ochii aceia mari, triști, și mi-a șoptit: — Unde e mami?

— E aici, puiule, doar că are treabă, am spus încercând să-mi ascund lacrimile.

Nu știu când s-a rupt ceva între mine și Ana. Poate când a plecat la facultate la București și a început să viseze la birouri de sticlă și conferințe internaționale. Sau poate când l-a cunoscut pe Mihai, la fel de ambițios ca ea. S-au căsătorit repede, au făcut nuntă mare la Sinaia și apoi s-au mutat într-un apartament modern, cu mobila minimalistă și frigider plin de salate bio.

Când mi-a spus că e însărcinată, am plâns de fericire. Am visat că o să vină des la noi la Ploiești, că o să-i facem plăcinte și o să-l plimbăm pe Vlad prin parc. Dar după ce s-a născut băiatul, totul s-a schimbat. Ana s-a întors la birou după patru luni. Mihai lucra deja până târziu. Au angajat-o pe doamna Lidia, o femeie blândă din satul vecin, care stă cu Vlad de dimineață până seara.

— Nu e normal, Ana! Nu vezi că Vlad te caută cu privirea? Nu simți că-ți scapă copilul printre degete? am încercat să-i spun într-o duminică, când am venit să-i ajut cu masa.

Ana a oftat și a dat ochii peste cap. — Mamă, nu mai dramatiza! Toți copiii au bone acum. E normal. Lidia e minunată cu el.

— Dar tu? Tu când îl ții în brațe? Când îi citești o poveste? Când îi spui că-l iubești?

Mihai a intervenit din bucătărie:

— Elena, nu vrem să ne judeci. Facem tot ce putem pentru el. Îi oferim o viață bună.

Am simțit cum mă retrag în mine însămi. Oare sunt eu de vină că nu-i înțeleg? Poate lumea s-a schimbat prea mult pentru mine. Dar nu pot să nu mă gândesc la copilul acela care crește printre străini, cu părinți mereu absenți.

Într-o zi, am venit mai devreme decât de obicei. Lidia era la bucătărie, iar Vlad stătea singur în camera lui, cu jucăriile împrăștiate peste tot. M-am așezat lângă el și l-am întrebat:

— Ce faci, puiule?

— Mami vine azi? m-a întrebat el cu voce stinsă.

Mi s-a rupt sufletul. Am încercat să-i explic că mami lucrează mult ca să-i fie bine, dar nici eu nu mai credeam ce spun.

Seara aceea a fost una dintre cele mai grele din viața mea. Am stat la masă cu Ana și Mihai și am încercat din nou să le vorbesc despre Vlad:

— Voi chiar nu vedeți că băiatul vostru suferă? Că are nevoie de voi mai mult decât de orice jucărie scumpă?

Ana s-a ridicat brusc:

— Mamă, te rog! Nu mai suporta presiunea asta! Toată viața mi-ai spus să fiu independentă, să am carieră. Acum ce vrei? Să renunț la tot?

— Nu vreau să renunți la visele tale! Dar vreau să fii mamă pentru copilul tău!

A izbucnit în plâns și a fugit în dormitor. Mihai a rămas tăcut, privind în gol.

În noaptea aceea n-am dormit deloc. M-am gândit la mama mea, care a crescut patru copii singură după ce tata a murit la mină. N-a avut niciodată timp pentru ea, dar ne-a dat tot ce avea: dragoste, răbdare, povești spuse la lumina lămpii.

A doua zi dimineață am găsit-o pe Ana în bucătărie, cu ochii umflați de plâns.

— Mamă… poate ai dreptate… dar nu știu cum să fac altfel… Mi-e frică să nu pierd tot ce am construit…

Am luat-o în brațe și am plâns amândouă. Poate că nu există răspunsuri simple. Poate că lumea asta nouă cere sacrificii pe care noi nu le-am înțeles niciodată.

Dar Vlad? El ce vină are?

M-am întors acasă cu sufletul greu. Îmi tot repet: oare chiar trebuie să alegem între carieră și familie? Sau există o cale de mijloc pe care încă n-am găsit-o?

Poate voi știți răspunsul… Voi ce ați face dacă ați fi în locul meu sau al Anei?