De ce nu am voie să iubesc la 57 de ani?

— Mamă, tu chiar nu vezi? Viorel nu e ceea ce pare!
Vocea Irinei răsuna în bucătăria mică, printre aburii cafelei de dimineață și mirosul de pâine prăjită. Mâinile îmi tremurau ușor pe ceașcă, dar încercam să-mi păstrez calmul. Aveam 57 de ani și, pentru prima dată după mult timp, simțeam că viața mea are sens. Dar fiica mea, Irina, nu putea accepta asta.

— Irina, te rog… Nu mai judeca fără să-l cunoști cu adevărat. Viorel m-a făcut să mă simt din nou vie. Ce ai cu el?

— Ce am cu el? Mamă, are 62 de ani, a apărut de nicăieri, și brusc vrea să vă căsătoriți! Nu vezi că te urmărește pentru banii tăi?

M-am ridicat brusc de la masă. Mă durea fiecare cuvânt al ei. Îmi aminteam cum, după moartea lui Doru, soțul meu, am rămas singură într-o casă prea mare și prea tăcută. Ani de zile am trăit doar pentru Irina și pentru serviciu. Am renunțat la visele mele, la ieșiri cu prietenele, la orice bucurie personală. Apoi l-am întâlnit pe Viorel la piață, când ne-am certat pe o legătură de pătrunjel. Am râs amândoi de cât de încăpățânați suntem. Așa a început totul.

— Irina, nu am nevoie de aprobarea ta ca să fiu fericită. Ai uitat cum m-am chinuit după ce a murit tatăl tău? Ai uitat câte nopți am plâns singură?

Irina s-a uitat la mine cu ochii plini de lacrimi.

— Nu am uitat, mamă. Tocmai de asta nu vreau să te văd rănită din nou.

Am simțit un nod în gât. Îmi venea să țip că merit și eu o șansă la fericire, dar nu voiam să o rănesc mai mult decât era deja.

În zilele următoare, tensiunea dintre noi a crescut. Irina a început să investigheze trecutul lui Viorel. M-a întrebat dacă știu unde a lucrat înainte, dacă are copii sau datorii. Mi-a spus că a găsit pe Facebook o femeie care susține că Viorel i-ar fi cerut bani sub pretextul unei relații.

— Nu vezi că e un escroc sentimental? Mamă, te rog! Nu te lăsa păcălită!

Am început să mă îndoiesc. L-am întrebat pe Viorel despre trecutul lui. S-a supărat.

— Evelyn, dacă nu ai încredere în mine după tot ce am trăit împreună… poate că nu are rost.

Am plâns toată noaptea. Îmi era teamă că pierd tot: și pe Irina, și pe Viorel. Într-o zi, Irina a venit acasă cu un dosar plin de hârtii.

— Uite! Are datorii la bancă! Și două procese pierdute!

Viorel a venit chiar atunci. S-a uitat la mine și la Irina.

— Evelyn, dacă nu mă vrei cu trecutul meu cu tot… plec.

Am simțit că mă sfâșii între două lumi: cea a mamei care vrea să-și protejeze copilul și cea a femeii care vrea să iubească din nou.

— Vreau doar adevărul, Viorel! De ce nu mi-ai spus?

— Mi-a fost rușine… Am pierdut totul după divorț. Am încercat să o iau de la capăt aici, cu tine…

Irina a izbucnit:

— Vezi? Minte! Mamă, te rog!

Am fugit în dormitor și am trântit ușa. Am stat acolo ore întregi, ascultând cum se ceartă pe hol. M-am gândit la toate sacrificiile mele: cum am muncit ca să-i ofer Irinei tot ce avea nevoie, cum am renunțat la mine pentru ea. Și acum, când vreau să fiu fericită… trebuie să aleg?

A doua zi dimineață am găsit un bilet pe masă:

„Mamă, nu pot să stau aici cât timp el e în viața ta. Dacă alegi să te măriți cu el, eu plec.”

Am plâns până nu am mai avut lacrimi. Viorel m-a ținut în brațe fără să spună nimic. În acea liniște amară am realizat cât de greu e să fii mamă și femeie în același timp.

Au trecut săptămâni. Irina nu mi-a mai răspuns la telefon. Casa era din nou tăcută și rece. Viorel încerca să mă înveselească, dar vedeam că suferă și el.

Într-o seară ploioasă, am primit un mesaj scurt: „Mi-e dor de tine.” Era de la Irina.

Am alergat spre telefon și i-am scris: „Și mie mi-e dor de tine. Hai să vorbim.”

Ne-am întâlnit într-o cafenea micuță din centru. Irina era palidă și obosită.

— Mamă… Mi-e frică să nu te pierd.

— Și mie mi-e frică să nu te pierd pe tine… Dar nu pot trăi fără iubire doar ca să-ți fac pe plac.

Ne-am ținut de mâini și am plâns împreună. Am decis să-i mai dăm o șansă lui Viorel — dar cu ochii deschiși.

Acum stau în bucătărie și privesc afară la ploaie. Mă întreb: Oare e greșit să vrei fericire la orice vârstă? Cât trebuie să sacrificăm pentru liniștea celor dragi? Poate cineva să judece inima unei femei care a dat totul pentru familie și acum vrea puțin pentru ea însăși?