„Plătește tu nunta surorii tale, doar ai bani” – Povestea unei alegeri imposibile

— Irina, trebuie să faci asta pentru noi! Vocea mamei răsuna în receptor, tremurând între rugăminte și poruncă. Eram la birou, cu ochii pe prezentarea de pe ecran, dar cu mintea deja departe, în apartamentul copilăriei din Ploiești, unde mereu trebuia să fiu „cea responsabilă”.

— Mamă, nu pot vorbi acum, am ședință… am încercat să mă eschivez, dar ea a continuat fără milă:

— Nu mă interesează! Tu ai bani, tu ai serviciu bun în București! Sora ta nu are nimic. Cum să nu aibă o nuntă ca lumea? Ce-o să zică lumea?

Am închis ochii. Simțeam cum mi se strânge stomacul. Nu era prima dată când mi se cerea imposibilul. De când tata a murit, eu am devenit „stâlpul”. Dar de data asta era prea mult. Salariul meu de la firmă abia îmi ajungea să-mi plătesc chiria și ratele la apartamentul mic din Militari. Dar pentru mama, banii mei erau mereu „ai familiei”.

Seara, când am ajuns acasă, am găsit-o pe sora mea, Alina, pe WhatsApp:

— Ai vorbit cu mama? Ce zici? Mă ajuți?

Nu era niciun „te rog”, niciun semn de recunoștință. Doar așteptarea aceea apăsătoare, ca și cum era dreptul ei. Am simțit cum mi se urcă sângele la cap.

— Alina, tu știi cât costă o nuntă? Eu nu am banii ăștia! Și nici nu cred că e corect să fie totul pe umerii mei.

A tăcut câteva secunde, apoi a scris:

— Tu mereu ai fost egoistă. De ce nu poți să faci un sacrificiu pentru familie?

Am aruncat telefonul pe pat și am izbucnit în plâns. M-am simțit prinsă într-o capcană fără ieșire: dacă refuzam, eram „rea”, dacă acceptam, renunțam la visurile mele — la masterul pe care voiam să-l fac la Cluj, la vacanța pe care o plănuiam de ani de zile.

A doua zi, la birou, colega mea, Mihaela, m-a văzut abătută.

— Ce s-a întâmplat?

I-am povestit totul printre lacrimi. Mihaela a oftat:

— Știi că și eu am trecut prin asta cu fratele meu. Dar la un moment dat trebuie să spui „nu”. Altfel nu mai trăiești pentru tine.

Dar cum să spun „nu” când mama mă privea ca pe ultima speranță? Cum să-i explic Alinei că și eu am dreptul la fericire?

În weekend am mers acasă. Mama m-a întâmpinat cu ochii roșii:

— Irina, te rog… Nu vreau ca lumea să râdă de noi. Sora ta trebuie să aibă o nuntă frumoasă! Toți vecinii au făcut pentru copiii lor…

Alina stătea în colțul camerei, cu privirea în pământ. Am simțit furie și milă în același timp.

— Mamă, eu nu sunt banca familiei! Și eu am viața mea! De ce nu poate Alina să-și găsească un job? De ce trebuie mereu eu să salvez situația?

Mama a început să plângă:

— Tu nu știi cât de greu îi e… Tu ai fost mereu puternică. Ea nu e ca tine.

Alina s-a ridicat brusc:

— Lasă, mamă! Dacă Irina nu vrea să ne ajute, nu ne mai trebuie nimic de la ea!

Am plecat trântind ușa. Pe drum spre București am simțit că mă sufoc. Îmi venea să urlu: „De ce trebuie să aleg între mine și familie?”

Zilele au trecut cu telefoane reci și mesaje scurte. Mama nu-mi mai răspundea decât monosilabic. Alina mă ignora complet. La birou eram absentă; șeful m-a chemat la o discuție:

— Irina, te văd schimbată. Dacă ai nevoie de concediu sau de ajutor…

Am dat din cap și am ieșit repede. Nu voiam mila nimănui.

Într-o seară, după o zi lungă, tata mi-a apărut în vis. M-a privit blând și mi-a spus:

— Fata tatei, nu poți duce totul singură. Ai dreptul să trăiești și pentru tine.

M-am trezit plângând. Poate era timpul să-mi ascult inima.

Am sunat-o pe mama:

— Mamă, te iubesc. Dar nu pot plăti eu totul. Pot ajuta cu cât pot, dar restul trebuie să-l găsiți voi.

A tăcut mult timp.

— Bine… Poate ai dreptate. Dar mi-e greu să accept că nu mai suntem ca înainte…

Am simțit că mi se rupe inima. Dar pentru prima dată după mult timp am respirat ușurată.

Alina mi-a scris după câteva zile:

— Îmi pare rău că am fost nedreaptă cu tine. Poate ar trebui să încerc și eu să mă descurc singură.

Nu știu dacă relațiile noastre vor mai fi vreodată ca înainte. Dar știu că am făcut ce era corect pentru mine.

Oare câți dintre noi trăim cu povara așteptărilor familiei? Cât putem sacrifica din noi fără să ne pierdem cu totul?