Prețul unei iubiri de mamă: Povara banilor ascunși

— Mamă, te rog, nu-i spune Deliei nimic! O să-ți trimit banii mâine, ca de obicei. Am nevoie să știu că pot conta pe tine.

Vocea lui Dănuț răsuna în telefon cu o disperare pe care nu i-o mai auzisem niciodată. Era târziu, aproape de miezul nopții, iar eu stăteam în bucătărie, cu mâinile strânse pe cana de ceai rece. De când s-a mutat la București cu Delia, viața lui părea să se fi schimbat radical. Dar niciodată nu mi-am imaginat că va ajunge să-mi trimită aproape jumătate din salariu, lunar, rugându-mă să păstrez secretul față de soția lui.

— Dănuț, nu pot să continui așa… Nu e normal. Delia e soția ta, ar trebui să știe ce se întâmplă cu banii voștri.

— Mamă, te rog! Dacă află… nu știu ce s-ar întâmpla. Are impresia că totul e roz, dar eu abia mă descurc cu ratele și cheltuielile. Tu ești singura mea siguranță.

Am închis telefonul cu inima grea. M-am uitat la poza de pe perete: eu, Dănuț și Delia la cununia lor civilă, zâmbind larg. Atunci credeam că totul va fi bine. Dar acum, fiecare transfer bancar era ca o piatră legată de sufletul meu.

A doua zi dimineață, când am intrat în bancă să ridic banii, doamna de la ghișeu mi-a zâmbit complice:

— Aveți un băiat tare grijuliu! Nu mulți mai fac asta pentru părinți…

Am simțit cum mă înroșesc. Dacă ar ști adevărul… Nu era vorba doar de grijă. Era o povară pe care nu știam cât o mai pot duce.

Seara, la masă cu soțul meu, Gheorghe, am încercat să aduc vorba:

— Gheorghe, tu crezi că e bine să ascundem lucruri de copiii noștri? Sau între ei?

— Ce vrei să spui? a întrebat el suspicios.

— Nimic… doar mă gândeam la Dănuț și Delia. Parcă nu-i văd fericiți.

— Lasă-i în pace! Sunt mari, știu ei mai bine ce fac. Nu te băga.

Dar nu puteam să nu mă bag. În fiecare lună, când primeam banii de la Dănuț, simțeam că trădez pe cineva: pe Delia, pe mine însămi sau chiar pe el.

Într-o duminică, Delia a venit singură la noi. Avea ochii umflați de plâns.

— Mamă Maria… tu știi ceva? Dănuț e tot mai distant. Parcă ascunde ceva. Nu mai avem bani nici pentru facturi uneori… Eu nu mai pot așa!

Am simțit cum mă strânge stomacul. Aș fi vrut să-i spun adevărul, dar promisiunea făcută lui Dănuț mă ținea legată.

— Poate e stresat cu serviciul… i-am răspuns evaziv.

Delia a izbucnit:

— Nu cred! Simt că mă minte! Și tu știi ceva!

A plecat trântind ușa. M-am prăbușit pe scaun și am plâns în hohote. Ce fel de mamă sunt dacă-mi mint nora? Dar ce fel de mamă aș fi dacă mi-aș trăda fiul?

În acea noapte am visat că Dănuț era mic din nou și venea la mine cu genunchii juliți:

— Mamă, mă doare! Fă ceva!

M-am trezit transpirată și cu inima cât un purice. Am realizat că nu pot continua așa. A doua zi l-am sunat pe Dănuț:

— Dănuț, trebuie să vorbim serios. Nu mai pot ține secretul ăsta. Te iubesc prea mult ca să te las să-ți distrugi căsnicia pentru mine sau pentru bani.

A tăcut mult timp la telefon.

— Mamă… dacă îi spui Deliei, o pierd. Nu înțelegi? Eu nu pot să-i spun că nu sunt în stare să țin casa pe linia de plutire fără ajutorul tău…

— Dar nici așa nu merge! Îți faci rău singur și îi faci rău și ei. Trebuie să fiți sinceri unul cu altul!

A închis fără să mai spună nimic. Zilele următoare au fost un chin. Nu mâncam, nu dormeam. Gheorghe mă întreba ce am, dar nu puteam vorbi cu nimeni despre asta.

Peste o săptămână, Dănuț și Delia au venit împreună la noi. Atmosfera era tăioasă ca lama unui cuțit.

— Mama mi-a spus totul, a început Delia cu voce tremurată. De ce ai făcut asta?

Dănuț s-a uitat la mine cu ochii plini de reproș și durere:

— Pentru că nu am vrut să te pierd! Pentru că mi-a fost rușine că nu pot fi bărbatul pe care îl meriți…

Delia a început să plângă și l-a îmbrățișat strâns:

— Nu banii contează! Contează să fim sinceri unul cu altul!

Am simțit cum mi se ridică o povară uriașă de pe umeri. Dar rana rămânea: oare cât rău am făcut ținând acest secret?

Seara aceea ne-a schimbat pe toți. Dănuț a promis că nu-mi va mai trimite bani fără știrea Deliei. Eu am promis că nu voi mai ascunde nimic între ei.

Dar uneori mă întreb: dacă dragostea de mamă ajunge să fie măsurată în bani și sacrificii ascunse, unde se termină iubirea și unde începe vina? Poate fi iertată o mamă care a vrut doar binele copilului ei?