Umbrele din casa noastră: Povestea unei trădări

— Nu pot să cred, Rareș! Cum ai putut să faci asta? Vocea mea tremura, iar mâinile îmi erau reci ca gheața. În fața mea, Rareș stătea cu privirea în pământ, iar Ioana, sora mea mai mică, încerca să-și ascundă lacrimile. Era seara în care lumea mea s-a prăbușit.

Totul a început cu o suspiciune. Mama era bolnavă de câteva luni, iar eu și Rareș strânseserăm bani pentru operația ei. Ioana venise să stea cu noi, chipurile ca să mă ajute cu mama și cu fetița noastră, Mara. Într-o zi, am observat că din cutia de metal ascunsă în dulap lipseau 3.000 de lei. Am crezut că poate am numărat greșit sau că Rareș a luat banii pentru ceva urgent. Dar el a jurat că nu știe nimic.

În acea seară, când am intrat în sufragerie, i-am găsit pe amândoi vorbind în șoaptă. S-au speriat când m-au văzut. Am simțit un fior rece pe șira spinării. Nu era prima dată când îi surprindeam împreună, dar mereu mi-am spus că exagerez. Când am întrebat direct despre bani, Ioana a început să plângă. Rareș a încercat să mă liniștească, dar ochii lui trădau vinovăție.

— Spune-mi adevărul! Cine a luat banii?

Ioana a izbucnit:
— Îmi pare rău, Ana… Am avut nevoie de bani… Am vrut să-i pun la loc, dar n-am reușit…

— Și Rareș? Ce legătură are el cu asta?

Rareș a tăcut. Apoi, după câteva secunde care mi s-au părut o eternitate, a spus:
— Ana… eu și Ioana… ne-am apropiat prea mult în ultimele luni. Nu știu cum s-a întâmplat. A fost o greșeală.

Am simțit cum tot aerul din cameră dispare. M-am prăbușit pe canapea și am început să plâng în hohote. Mara a venit speriată din camera ei:
— Mami, ce s-a întâmplat?

Am încercat să mă adun pentru ea. Dar nu puteam să cred că familia mea se destramă sub ochii mei.

A doua zi dimineață, mama m-a întrebat de ce sunt atât de abătută. Nu am avut curajul să-i spun adevărul. Cum să-i spun că fiica ei cea mică și ginerele ei au trădat-o? Cum să-i spun că banii pentru operație au dispărut?

Seara, l-am rugat pe Rareș să plece din casă pentru câteva zile. Ioana a vrut să plece și ea, dar mama ar fi suspectat ceva. Am rămas singură cu Mara și cu gândurile mele. Noaptea nu am putut dormi deloc. Mă întrebam unde am greșit. Poate am fost prea ocupată cu mama și nu am văzut semnele? Poate nu am fost destul de atentă la Rareș?

A doua zi, Ioana a venit la mine cu ochii umflați:
— Ana, te rog să mă ierți! Nu știu ce-a fost în capul meu… Am simțit că nu mai contez pentru nimeni și Rareș m-a ascultat… A fost o prostie! Banii… i-am dat unui prieten care avea nevoie urgentă… Am vrut să-i recuperez…

— Ai distrus totul! Ai distrus familia noastră! i-am spus printre lacrimi.

Mama a început să-și dea seama că ceva nu e în regulă. Într-o zi m-a întrebat:
— Ana, ce se întâmplă cu voi? De ce e atâta tensiune?

Nu am mai putut minți.
— Mamă, Ioana și Rareș… m-au trădat. Și banii pentru operație au dispărut.

Mama a început să plângă în hohote. Nu am văzut-o niciodată atât de slabă.
— Cum au putut? Cum?

În zilele următoare, Rareș a încercat să mă sune de zeci de ori. Mi-a trimis mesaje lungi în care își cerea iertare și promitea că va aduce banii înapoi. Ioana s-a izolat complet. Mama nu mai vorbea cu nimeni.

Vecinii au început să bârfească. O prietenă mi-a spus:
— Ana, trebuie să fii tare pentru Mara! Nu lăsa ca greșelile lor să te distrugă!

Dar cum poți fi tare când totul se năruie?

Am mers la poliție să declar furtul banilor, dar polițistul m-a privit cu milă:
— Doamnă, dacă e vorba de familie… poate reușiți să rezolvați între voi.

M-am simțit neputincioasă și umilită.

Într-o seară, Mara m-a întrebat:
— Mami, tati mai vine acasă?

Nu am știut ce să-i răspund.

Au trecut două luni de atunci. Rareș mi-a trimis toți banii înapoi și mi-a spus că vrea să repare totul. Ioana s-a mutat la o prietenă și nu mai vorbește cu nimeni din familie. Mama încă suferă și refuză operația.

Uneori mă gândesc dacă ar trebui să-l iert pe Rareș pentru binele Marei sau dacă ar trebui să merg mai departe singură. Oare cât de mult putem ierta? Și dacă iertăm, putem vreodată uita cu adevărat?