Păpușa din perete: Umbrele trecutului într-o casă nouă

— Nu pune mâna acolo, Vlad! am strigat, dar era prea târziu. Fratele meu mai mic, curios ca întotdeauna, băgase deja mâna prin gaura din peretele holului, acolo unde tocmai dărâmasem o bucată de rigips ca să montez o priză nouă. Din spatele plăcii a scos ceva ce mi-a înghețat sângele: o păpușă veche, cu fața crăpată și ochii tulburi, parcă urmărindu-ne din altă lume.

— Ce-i asta, Radu? a întrebat Vlad, ținând păpușa la distanță, ca pe un animal mort.

Am simțit cum mi se strânge stomacul. M-am apropiat și am văzut că păpușa avea prinsă de gât o hârtie îngălbenită, legată cu o sfoară subțire. Am desfăcut-o cu mâinile tremurânde. Pe bilet scria cu litere mari, apăsate: „Cine găsește păpușa să știe că nu va avea liniște aici. Casa nu iartă.”

Am simțit cum pereții reci ai casei noi se apropie de mine. Era prima mea casă, cumpărată cu greu după ani de muncă în București. M-am mutat aici cu speranța unui nou început, departe de certurile cu tata și de trecutul care mă apăsa ca o piatră pe piept. Dar acum, tot entuziasmul se spulberase.

— E doar o glumă proastă, a zis Vlad încercând să râdă, dar vocea îi tremura.

— Nu știu ce să zic… Cine ar face așa ceva? am murmurat eu.

În acea seară, am încercat să ignor totul. Am pus păpușa și biletul într-o cutie și le-am băgat în debara. Dar nu am putut dormi. Fiecare scârțâit al casei mi se părea un avertisment. M-am gândit la mama, care mereu spunea că unele case „au sufletul lor” și că trebuie să le respecți.

A doua zi, l-am sunat pe tata. Nu vorbisem cu el de luni bune, după ce ne certasem rău din cauza banilor pentru avansul la casă.

— Ce vrei? a răspuns el sec.

— Tată… am găsit ceva ciudat în casă. O păpușă veche, ascunsă în perete, cu un bilet amenințător.

— Ai dat banii pe prostii! Vezi? Ți-am zis eu să nu te bagi la case vechi! O să ai numai belele!

Am închis telefonul frustrat. Tata nu credea niciodată în nimic ce nu putea fi reparat cu ciocanul sau cu bani. Dar eu simțeam că e ceva mai mult aici.

În zilele următoare au început să se întâmple lucruri ciudate. Ușa de la baie se trântea singură noaptea. Becul din hol pâlpâia fără motiv. Vlad a jurat că a auzit pași pe scări când era singur acasă.

— Radu, eu nu mai stau aici! a spus într-o seară, aproape plângând. Simt că cineva ne urmărește.

Am încercat să-l liniștesc, dar nici eu nu eram sigur că totul e doar în mintea noastră. Am început să caut pe internet istoria casei. Am aflat că fusese construită în anii ’60 de o familie pe nume Popescu. Fata lor, Irina, dispăruse misterios la 12 ani și nu fusese găsită niciodată.

M-am dus la vecina de peste drum, tanti Maria, care stătea acolo de când lumea.

— Ați auzit ceva despre familia Popescu? am întrebat-o.

Ea s-a uitat lung la mine și a oftat.

— Săraca Irina… O fată frumoasă și cuminte. A dispărut într-o zi de vară și nimeni n-a mai găsit-o. Unii zic că s-a rătăcit prin pădurea din spate… alții șoptesc că ar fi fost blestemată casa asta.

M-am întors acasă cu pielea de găină. Am scos păpușa din debara și m-am uitat la ea mai atent. Pe spate era scris cu creionul: „A Irinei”.

În acea noapte am visat-o pe Irina. Era o fetiță cu părul lung, care plângea lângă peretele unde găsisem păpușa.

— Ajută-mă… Nu mă lăsa aici… a șoptit ea printre suspine.

M-am trezit leoarcă de transpirație. Am decis să fac ceva. Am chemat un preot să sfințească locul. Tata a venit și el, convins că totul e doar o prostie.

— O să-ți treacă! Ești stresat de mutare! a zis el nervos.

Dar când preotul a început slujba, ușa s-a trântit singură și becul s-a stins brusc. Tata a rămas fără cuvinte.

După slujbă, lucrurile s-au mai liniștit. Dar eu nu pot uita ochii aceia triști ai păpușii și visul cu Irina. Am pus păpușa într-o cutie frumoasă și am dus-o la mormântul familiei Popescu din cimitirul satului.

Poate am făcut ce trebuia. Poate nu. Dar casa a devenit mai caldă, iar Vlad nu mai are coșmaruri.

Totuși, mă întreb: câte alte case ascund povești nespuse? Câte secrete zac între pereți, așteptând să fie descoperite? Dacă ați fi fost în locul meu… ce ați fi făcut?