„Fiica Mea Vrea să Divorțeze și Plănuiește să Își Părăsească Copiii”

Ana a fost întotdeauna lumina ochilor mei. Ca și copil, era plină de viață, râsete și vise. A crescut și a devenit o femeie frumoasă, s-a căsătorit cu un bărbat minunat pe nume Andrei și au avut doi copii adorabili. Din exterior, totul părea perfect. Andrei era genul de soț pe care orice mamă și l-ar dori pentru fiica ei. Era muncitor, nu se ferea de responsabilități și era profund implicat în viața copiilor lor. Se juca cu ei, îi ajuta la teme și se asigura că se simt iubiți în fiecare zi.

Dar recent, Ana a început să se comporte diferit. Părea distantă, iritabilă și adesea pierdută în gândurile ei. Când o întrebam ce e în neregulă, îmi spunea că e doar obosită sau stresată de la muncă. Dar știam că ceva mai profund o frământa.

Într-o seară, Ana a venit la mine acasă. Părea mai tulburată ca niciodată. După o lungă tăcere, a vorbit în sfârșit. „Mamă, vreau să divorțez,” a spus ea cu voce tremurândă. Am fost șocată. „Dar de ce? Andrei este un bărbat atât de bun. Ce s-a întâmplat?” am întrebat, încercând să înțeleg.

Ana a tras adânc aer în piept și a spus: „Nu-l mai iubesc. Mă simt prinsă în această căsnicie. Trebuie să mă regăsesc.” Cuvintele ei m-au lovit ca un trăsnet. Cum putea să se simtă așa? Andrei a fost mereu acolo pentru ea, sprijinind-o în orice mod posibil.

„Dar copiii?” am întrebat, sperând că se va răzgândi pentru binele lor. „Nu pot avea grijă de ei acum,” a răspuns ea rece. „Andrei este un tată minunat. Se poate descurca.”

Nu-mi venea să cred ce auzeam. Fiica mea plănuia să-și părăsească copiii. Cum putea fi atât de egoistă? Am încercat să o conving să se răzgândească, dar era hotărâtă. Luase deja decizia.

Zilele s-au transformat în săptămâni, iar decizia Anei a rămas neschimbată. Andrei a fost devastat când a aflat. Nu putea înțelege de ce Ana voia să-l părăsească pe el și pe copii. A încercat să vorbească cu ea, să o facă să vadă rațiunea, dar nu a avut succes.

Copiii erau prea mici pentru a înțelege ce se întâmplă. Îi era dor de mama lor și adesea întrebau când se va întoarce. Mi se rupea inima să-i văd atât de confuzi și răniți.

Pe măsură ce timpul trecea, Ana s-a mutat și a început o viață nouă pe cont propriu. Rareori își vizita copiii, iar când o făcea, era scurt și distant. Andrei făcea tot posibilul să mențină lucrurile normale pentru copii, dar era evident că aceștia sufereau fără mama lor.

Încă nu înțeleg ce s-a întâmplat cu fiica mea. Cum a putut să-și abandoneze familia în felul acesta? Adesea stau trează noaptea, întrebându-mă unde am greșit ca mamă. Am ratat vreun semn? Puteam face ceva diferit?

Andrei continuă să fie un tată uimitor, dar durerea absenței Anei este evidentă în ochii lui. Copiii cresc fără dragostea și îndrumarea mamei lor, și asta îmi frânge inima în fiecare zi.

Viața merge mai departe, dar cicatricile rămân. Decizia Anei a lăsat un gol care nu poate fi umplut niciodată. Mă rog ca într-o zi să realizeze gravitatea acțiunilor sale și să se întoarcă la familia ei. Dar până atunci, rămânem să adunăm bucățile unui vis spulberat.