Regretul unei mame: Alăptarea fiului său timp de 8 ani

Andreea a fost întotdeauna o susținătoare fermă a beneficiilor alăptării. Când primul ei copil, Andrei, s-a născut, ea a îmbrățișat experiența cu toată inima, convinsă de beneficiile sale pentru sănătate și emoționale. Până când al doilea ei copil, Ioana, a sosit, Andreea era deja un profesionist experimentat, jonglând cu cerințele a doi copii mici cu grație. Totuși, experiența ei cu cel mai mic copil, Gabriel, avea să-i pună la încercare convingerile și, în cele din urmă, să o facă să se întrebe despre deciziile pe care le-a luat.

Gabriel a fost un bebeluș liniștit și lipicios, întotdeauna cel mai fericit când era aproape de Andreea. Când a venit momentul să-l înțarce de la alăptare, Andreea a ezitat. Zilele s-au transformat în luni, iar lunile în ani, și înainte să-și dea seama, Gabriel avea 8 ani și încă era alăptat. Soțul Andreei, Bogdan, și cei doi copii mai mari au început să-și exprime îngrijorările, dar Andreea era convinsă că face ceea ce este mai bine pentru Gabriel.

„Credeam că îi ofer cel mai bun start în viață,” își amintește Andreea. „Am citit toate articolele și am ascultat toți experții care lăudau alăptarea prelungită. Credeam că întăresc legătura noastră.”

Totuși, pe măsură ce Gabriel a crescut, Andreea a început să observe implicațiile sociale ale deciziei sale. Gabriel avea dificultăți în a-și face prieteni la școală, iar profesorii săi raportau că părea excesiv de dependent de mama sa. Relația Andreei cu Bogdan a devenit tensionată, deoarece el se simțea marginalizat și îngrijorat de impactul psihologic asupra lui Gabriel.

Punctul de cotitură a venit când Gabriel, acum la 8 ani, a fost invitat la o petrecere cu dormit și a refuzat să meargă pentru că nu voia să rateze sesiunea de alăptare de noapte. Atunci Andreea și-a dat seama de gradul de dependență al lui Gabriel și de izolarea pe care o cauzase.

Plină de regret, Andreea a căutat ajutorul unui psiholog pentru copii pentru a-l înțărca pe Gabriel de la alăptare și pentru a aborda consecințele emoționale. Procesul a fost lung și plin de vinovăție și lacrimi, atât pentru Andreea, cât și pentru Gabriel.

„Privind în urmă, îmi doresc să fi ascultat mai devreme îngrijorările familiei mele,” recunoaște Andreea. „Eram atât de prinsă în convingerile mele încât nu vedeam imaginea de ansamblu. Credeam că fac ce este mai bine pentru fiul meu, dar nu am luat în considerare efectele pe termen lung asupra dezvoltării sociale și independenței lui.”

Astăzi, Andreea lucrează pentru a-și reconstrui relația cu Gabriel și pentru a-l susține pe măsură ce navighează prin provocările de a-și face prieteni și de a câștiga încredere în abilitățile sale. Călătoria a fost dificilă, iar Andreea se confruntă adesea cu sentimente de vinovăție și întrebări despre ce ar fi putut fi.

„Îmi iubesc fiul mai mult decât orice și credeam că fac alegerea corectă,” spune Andreea. „Dar dacă aș putea să mă întorc, aș face lucrurile diferit. Sper ca alți părinți să poată învăța din povestea mea și să găsească un echilibru care funcționează pentru familia lor fără să piardă din vedere viitorul.”